Blogul entuziast al experientelor interesante!
Charles Kingsley: "...tot ce ne trebuie pentru a fi fericiti este sa fim entuziasmati de ceva. /
...all we need to make us really happy is something to be enthusiastic about."
Ii voi spune "Jocul de luni". A fost gazduit deZinnaida, a aparut sub impulsul citatelor din carti postate de Ella si acum a venit randul meu sa-l preiau. Participarea consta in redarea unor citate preferate. ”Click&Comment Monday”: Un schimb de idei, buchete de ganduri, inspiratie si poate descoperirea esentei pe care o tot cautam si inca nu am gasit-o! (Tabelul este la finalul postarii.)
Mi-am propus ca acest joc sa fie complementar postarii de la Fiction Monday centrat pe cuvantul 'luck' - 'noroc / sansa', pentru ca sunt si alte nuante... si doar stiti deja ca iubesc nuantele si efectele...
'Norocul este atunci când oportunitatea se întâlnește cu pregătirea, în timp ce ghinionul este atunci când lipsa de pregătire se întâlnește cu realitatea'.
'My success was due to good luck, hard work, and support and advice from friends and mentors. But most importantly, it dependent on me to keep trying after I have failed.' – Mark Warner
'Succesul meu s-a datorat norocului, muncii grele si suportului si sfatului prietenilor si mentorilor. Dar cel mai important , este dependent de mine sa continui sa incerc dupa ce am esuat'.
'Invatati sa recunoasteti norocul atunci cand va face cu mana, in speranta ca va atrage atentia.'
'Luck has a way of evaporating when you lean on it.' ― Brandon Mull 'Norocul are un mod de a se evapora cand te sprijini pe el'.
'Norocul este cand oportunitatea bate la usa si tu raspunzi.'
'Pierderea nu a fost ghinion. A fost o proasta analiza'.
'Aminteste-ti ca uneori a nu obtine ceea ce vrei, este un noroc minunat'.
'Luck is largely a matter of paying attention'. - Susan M. Dodd 'Norocul este in mare masura o chestiune de atentie'.
'M-am gandit intotdeauna ca trebuie sa credeti in noroc ca sa il obtineti'.
Am intalnit persoane care se considerau pur si simplu ghinioniste. Atunci cand iti cade felia cu partea unsa cu unt pe covorul nou, este vorba de ghinion? Sau pur si simplu nu eram prea atenti la ceea ce faceam? Mie mi-e foarte clar ca totul depinde de cum ne pozitionam fata de evenimentele traite. Diferenta intre actiune si reactie este uriasa. Aceasta ar trebui sa fie o lectie care sa o fi invatat in tinerete. Ne-ar scuti de multe idei eronate. Din cand in cand este bun un bilant, care sa includa noroacele si ghinioanele, pentru a intelege ce mai trebuie de corectat in abordarile noastre. Nu cred ca e pierdere de vreme daca o facem onest. Si poate am ajunge si la lanturile de evenimente ce au condus spre anumite situatii. Mai adaug un citat ce spune atat de multe, doar in cateva cuvinte...
'Nu exista limitari, decat daca le creati voi insiva. Orice este posibil. Esti limitat doar de propria imaginatie'. (Dolores Cannon)
Pentru moment fac un popas. Si va spun ca tabelul de azi va fi deschis mai mult timp, noul joc fiind reluat in ianuarie. Asa ca va spun sa aveti un final de an cu bucurii.
This game is hosted by Vinitha Dileep, on her blog 'Reflections' and I discovered it on Esha's blog. This time the word prompt is 'BRAVE'.
'Curajul nu este absenta fricii, ci actiunea in fata fricii'.
There are so many movies and books where the heroes are at the center of dangerous actions,
in the course of which they must act with bravery, obviously winning
challenges almost impossible to imagine in the real life.
But I wondered why this kind of movies, even more than books, are so appreciated? Only because during the course of the performance,
the scales are always tilted to the good, the positive heroes coming up victorious?
Do people feel the need to identify with them because in the real life, their own
battles often end unpleasantly? Or maybe, for a brief period of time, it appears the possibility of special protection
for a person or a collectivity? I don't know which is dominant, but I assume
it could be a little bit of both.
In childhood we discover the heroes of the stories and often even we identify with them,
but as adults it's not quite that simple and many of us are not
prepared for the challenges.
If I have to say something funny about those movies, I'd like at least a particle
of the physical condition of the characters... 😂
From my perspective, I think being brave is to challenge
ourselves and our limitations. Because sometimes it might be painful or even
dangerous. And most of all, we would be forced out of our comfort zone,
that we love so much!
'Cand esti speriat, dar totusi continui, asta inseamna curaj.'
Sunt atatea filme si carti in care eroii sunt in centrul unor actiuni periculoase, pe parcursul carora trebuie sa actioneze plini de curaj, evident castigand cam mereu provocarile aproape imposibil de imaginat in viata reala. M-am intrebat totusi de ce acest gen de filme, mai mult chiar decat literatura, sunt atat de apreciate? Doar pentru ca pe parcursul spectacolului, balanta se inclina mai mereu spre bine, eroii pozitivi iesind invingatori? Oare oamenii simt nevoia sa se identifice cu ei pentru ca in viata reala propriile batalii sunt de multe ori cu final neplacut? Sau poate ca, pentru o scurta perioada de timp, apare posibilitatea unei protectii speciale, pentru un om sau pentru o colectivitate? Nu stiu care din variante este dominanta, insa presupun ca poate fi ceva din amandoua. In copilarie descoperim eroii povestilor si chiar ne identificam de multe ori cu ei, insa ca adulti nu mai este chiar la fel de simplu si multi dintre noi nu suntem pregatiti pentru provocarile intalnite. Daca este sa zic ceva amuzant despre acele filme, mi-as dori macar o particica din conditia fizica a personajelor... 😂 Din perspectiva mea, cred ca cel mai mare curaj este sa ne provocam pe noi insine si limitele noastre. Pentru ca uneori ar putea fi dureros sau chiar periculos. Si mai ales am fi obligati sa iesim din zona noastra de confort, pe care ne-o iubim atat de mult!
'Fii curajos sa sustii ceea ce crezi, chiar daca esti singurul'.
I wonder if people have a list of subjects that they automatically reject? And if so, for what reason does this happen?
It could be about personal experiences or deeply rooted beliefs, some maybe even unknown, but which set different selection criteria. Or the influence of the opinions of the people whose way of thinking and being we respect.
Or maybe they are much too fantastic for everyday life, seeming to have come from science fiction books. It is obvious that when a conclusion is based on some experiences - personal experiments, that prove to me: 'not so', I give them more credit, even if there are a few
vigilant neurons that are impossible not to talk about 'disturbing factors', whatever they are, depending on the context.😊
It took some time for me to realize the effects of thoughts that lead nowhere. Especially those loaded with sadness and resignation regarding my own limits. There were lessons discovered in books, but filtered carefully, often intuitively, I realized their importance and started to apply the necessary corrections, thinking that it is never
too late to start anything. The hardest thing to work on, I think, are the rejections that come from beliefs or old programs, which are part of us and which we somehow consider non-negotiable.
They are incredibly powerful in making us reject certain subjects, as if we were the keepers of an absolute truth, which could also be a wrong idea, repeated too many times!
Two magnets that repel each other seems to me a good pretext for the subject. It is enough to twist one of them to reverse the phenomenon.
Sometimes observing another side of the rejected subject can lead us to other hypotheses. Even if the idea is maximally simplified, I found that many of the rejections were based on impressions and not on reality. Starting from this observation, an honest assessment
and freed from the net of our own beliefs, it can certainly lead to other conclusions.
I think that a gate must be kept open for other interpretations. And when we discover an information that our instinct suggests could be important, it's worth noting where it fits into our puzzle...
Ma intreb daca oamenii au vreo lista de subiecte pe care le resping automat? Si daca da, din ce motiv se intampla acest fapt? Ar putea fi vorba de experiente personale sau de credinte adanc inradacinate, unele poate chiar necunoscute, insa care au setat diferite criterii de selectie. Sau de influenta parerilor unor oameni carora le respectam modul de a gandi si de a fi. Sau poate sunt mult prea fanteziste pentru obisnuitul cotidian, parand izvorate din carti SF. Este evident ca atunci cand o concluzie este setata pe baza unor experiente - experimente personale ce imi demonstreaza: 'asa nu', le acord mai mult credit, chiar daca sunt cativa neuroni vigilenti care este imposibil sa nu trancaneasca despre 'factorii perturbatori', oricare ar fi aia, functie de context.😊 A trebuit sa treaca ceva timp ca sa imi dau seama de efectele unor ganduri ce nu duc nicaieri. Mai ales cele incarcate de tristeti si resemnari privind propriile limite. Au fost lectii descoperite in carti, insa filtrate atent, de multe ori intuitiv, am realizat importanta lor si am inceput sa aplic corectiile necesare, gandind ca niciodata nu e prea tarziu sa incep ceva. Cel mai greu de lucrat insa cred ca sunt respingerile ce izvorasc din credintele - programele vechi, ce fac parte din noi si pe care le consideram cumva nenegociabile. Sunt incredibil de puternice in a ne face sa respingem anumite subiecte, de parca am fi pastratorii unui adevar absolut, ce ar putea fi insa si o idee gresita, repetata de prea multe ori! Doi magneti care se resping mi se par un bun pretext pentru subiect. Este suficient sa rasucesc unul din ei pentru a inversa fenomenul. Uneori a observa o alta latura a subiectului respins, ne poate conduce spre alte ipoteze. Chiar daca ideea este maxim simplificata, am constatat ca multe din respingeri s-au bazat pe impresii si nu pe realitati. Pornind de la aceasta observatie, o evaluare onesta si eliberata de plasa credintelor proprii, cu siguranta poate conduce la alte concluzii. Cred ca trebuie pastrata o poarta deschisa si pentru alte interpretari. Si atunci cand descoperim o informatie despre care instinctul ne sugereaza ca ar putea fi importanta, merita sa observam unde se potriveste in puzzle-ul nostru.
'Uneori respingerea in viata este o redirectionare'.
This game is hosted by Vinitha Dileep, on her blog 'Reflections' and I discovered it on Esha's blog. This time the word prompt is 'LAW'.
'Nu confunda legea cu justitia. Justitia este un ideal si legea este un instrument.'
For several days, all kinds of thoughts about this word have been circulating. They appear, disappear quickly and again, all in a kind of loop. But nothing seems to settle into an essence, as I like, from which I can decant solutions. The law systems are somewhat old. But when you are not part of the process of making them, it is difficult to truly understand the mechanisms by which they become alive, that is, applicable. I have always wondered, when some of them seem strange, as they come out the cuts on my projects, what caused the weirdness? Partial knowledge of the subject? The impossibility of evaluating the consequences of the application? An indifference and lack of respect towards one's own work and towards the other people? A certain kind of premeditation,
thinking through the prism of interest in a certain type of effects?
Or even a little bit of everything, generating a missed recipe!
Anyway, looking around and looking even further, there seem to be many 'projects' cut crookedly. And yet looking closely at nature, whose laws are so clear and effective, generating the balance of life, I wonder why so little has been learned
from here? Certainly such a study was not part of the bibliography. I'm starting to wonder if there are explicit laws of thoughts. As here there is definitely room for improvement.
With a crooked way of thinking, it's hard to come up with fair laws.
'Legea vietii este legea credintei'.
De cateva zile se invart tot felul de ganduri despre acest cuvant. Apar, dispar repede si iarasi, totul intr-un fel de bucla. Insa nimic nu pare sa se aseze intr-o esenta, asa cum imi place, din care sa pot decanta si solutii. Sistemele de legi au ceva vechime. Insa atunci cand nu faci parte din procesul de realizare a lor, e greu sa intelegi cu adevarat mecanismele prin care devin vii, adica aplicabile. Mereu m-am intrebat, atunci cand unele par strambe, asa cum imi ies mie taieturile pe proiecte, ce cauza a generat strambatatea? Cunoasterea partiala a subiectului? Imposibilitatea evaluarii consecintelor aplicarii? O indiferenta si o lipsa de respect fata de propria munca si fata de semeni? Un anumit gen de premeditari, gandite prin prisma interesului fata de un anumit tip de efecte? Sau chiar din toate cate putin, generand o reteta ratata!
Oricum, uitandu-ma prin preajma si mergand si mai departe cu privirea, par sa fie multe 'proiecte' taiate stramb. Si totusi privind atent natura, ale carei legi sunt atat de clare si eficiente, generand echilibrul vietii, ma intreb de ce s-a invatat atat de putin de la ea? Cu siguranta nu facea parte din bibliografie o astfel de invatatura. Incep sa ma intreb daca or exista explicit niste legi ale gandirii. Ca aici cu siguranta mai este loc pentru imbunatatiri. Cu o gandire stramba, cam greu sa iasa niste legi drepte!
'Oamenii buni nu au nevoie de legi care sa le spuna sa actioneze in mod responsabil, in timp ce oamenii rai vor gasi o cale de a ocoli legile.'