joi, 30 ianuarie 2014

Puzzle pentru copii



Am creat un puzzle , avand ca tinta, perceperea culorilor.





Am ales culorile curcubeului :
rosu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo si violet si in plus, argintiu  si aramiu.
Am folosit un carton alb, de dimensiuni 24 cm x 16 cm, pe care am pictat imaginea, 
utilizand tempera direct din tub.



Apoi am separat desenul in patrate de 4 cm x 4 cm   rezultand puzzle-ul pe care
mi l-am propus.


Aceasta lucrare am facut-o pentru unul din modulele cursului de "Handmade", 
de la Eurocor.

Vezi si un alt fel de curcubeu:

Curcubeul din baie!

 
Update:  Am introdus acest tutorial si in site-ul www. instructables.com.

 

luni, 27 ianuarie 2014

Set cercei - bratara

Tutorial:  cercei si bratara, cu voal alb


 Materialele folosite: panglica de voal alb, lant metalic argintiu, trei margele argintii si trei margele sub forma de picatura, fatetate, transparente, tortite cercei, ace si accesoriile pentru inchiderea bratarii.


Pentru cercei am format fundite din voal, cam 12 cm lungime material. Pe ac am introdus cele doua margele si funda si am format o bucla pentru prinderea de tortita.
Pentru bratara, acelasi tip de voal l-am trecut prin zale dus – intors si l-am inchis tot prin funda , pentru simetria lucrarii. Cele doua margele le-am prins cu o bucla, pe una din zalele lantului.

Aceasta lucrare am facut-o pentru unul din modulele cursului de "Handmade", de la Eurocor.


 







miercuri, 22 ianuarie 2014

Cub din fetru - jucarie



Acest cub cu forme geometrice este o jucarie pentru copii de 2-3 ani.
Am pornit de la o bucata de fetru,decupata ca pentru un cub desfasurat , cu latura de ~7 cm.

Am cusut marginile, fie ca erau libere sau nu, pentru a-i da stabilitate.

L-am umplut cu fibra siliconizata si l-am inchis, practicand o cusatura tip feston.
 
 Apoi am decupat din fetru forme  si le-am lipit pe fetele cubului:

Am obtinut o jucarioara pe care se pot observa forme geometrice de baza: cerc, patrat, triunghi si citeva culori : maro, verde, galben, portocaliu, rosu, alb si roz.


Acest cub l-am facut pentru unul din modulele cursului de "Handmade" de la Eurocor. 

duminică, 19 ianuarie 2014

Ghee

A face ghee, mi s-a parut a fi o experienta foarte interesanta. Gheea este un unt "clarificat". Am mai gasit denumirile: "ulei de unt", sau "unt clarifiat". De fapt este unt nesarat, cat mai curat, topit, din care s-au eliminat apa si proteinele. M-a atras metamorfoza ce are loc de la unt la ghee, aceasta capatand in afara rolului alimentar si un rol terapeutic, mult apreciat in medicina indiana.


Sunt mai multe variante de obtinere, dar am ales-o pe cea la bain-marie, pentru a nu arde untul topit, ceea ce ar duce la compromiterea produsului.

Intr-o oala cu apa, am pus un vas de sticla groasa cu maner.


Apoi am pus untul taiat bucati.


Destul de repede, untul s-a topit.


In paralel cu topirea untului, se deruleaza doua procese: formarea unei spume la suprafata, pe care am indepartat-o cu o spumiera


si niste flocoane albe ce precipita si se depun pe fundul vasului.

Cand zona centrala se clarifica, ramanand  doar un lichid galben, ca mierea, procesul este incheiat.
Cu atentie, acest lichid se toarna in borcane curate si uscate, printr-un filtru gros de tifon, ce va opri resturile de spuma ramase. Trebuie turnat foarte lent, pentru ca precipitatul de pe fund sa nu fie antrenat si el.

Borcanele se lasa la racit si abia apoi li se pune capacul.


Prin racire, lichidul se solidifica, ramanand cremos. Culoarea este galben deschis.
Are un miros placut, un anume parfum, dar totusi diferit de aroma de unt.
Proprietatile despre care am citit, mi s-au parut fascinante. Daca este facuta corect, gheea se poate pastra la temperatura camerei, oricat de mult, daca untul este foarte curat.
Este stabila termic si deci se poate folosi pentru gatit, fara probleme.
Iar efectele terapeutice sunt variate si merita explorate.
Eu am inceput sa o folosesc in bucatarie, dar si pentru masajul mainilor si efectul m-a uimit!

 Update: Ochiuri cu ghee si turmeric sau sa ne amuzam in familie!






Aceasta postare am introdus-o pe site-ul: "Dulce Casa - Colectia de vineri".


Aceasta  reteta am prezentat-o si pe site-ul www.instructables.com.