Floare de Colt : Mihai Eminescu

miercuri, 15 ianuarie 2014

Mihai Eminescu




                            Intr- o zi de 15 ianuarie, s-a nascut poetul  nostru,  Mihai Eminescu. 

Intr-o alta zi de iarna, am facut o compunere pentru ora de limba si literatura romana, la liceu.  Compunerea avea ca tema : ” Caracterul national si universal al creatiei eminesciene

Pentru ca am pastrat aceasta mica lucrare, mi s-a parut firesc, sa o rescriu in aceasta zi, omagiind poetul nostru nepereche, prin gandurile emotionate ale unei adolescente, care descoperea  frumusetea unica a poeziilor sale:

 

                                       A fost  odata o Tara, cum nu s-a mai vazut.
Plina de flori si de dragoste, care dansa in fulgerari de maci si in soapte de izvor, in stralucire de grau si in tril de pasare. Se-nlantuia  in hora de brazi, cantand cu tanguire de fluier si glas de ciocarlie.
Pe carari de nelinisti si zbucium, a coborat  un Om, ingemanare de lumini si umbre.
Trup macinat de tristete si dorinta, framantare de vis si ideal.
L-a  intampinat cu glas de bucium si aroma de tei, cu cantec de doina si freamat de codru.
Pe catifeaua noptii, el si-a scris durerea cu lacrimile sufletului:
                            De-al meu propriu vis, mistuit ma vaiet,
                              Pe-al meu propriu rug ma topesc in flacari…
”  
             (Oda in metru antic)

Glasuia pe strune de vers:  flacari de stele, durere  si  dragoste.
Ochii lui, buzele lui, inima lui rosteau intrebari. Ecoul lor se spulbera in univers, cu zgomot nepieritor.
Tara s-a impodobit cu vesminte de zambete si flori. Pe o tipsie de cer i-a daruit surasul si zborul  de pasare. El le-a preschimbat in sperante si iluzii.
Pe fluier de fag i-a daruit cantec de doina. Din ea a facut cantare nepieritoare:
                             Numai omu-i schimbator,
                                Pe pamant ratacitor,
                                Iar noi locului ne tinem,
                                Cum am fost asa ramanem:
                                Marea si cu raurile,
                                Lumea cu pustiurile,
                                Luna si cu soarele,
                                Codrul cu izvoarele”         ( Revedere)

L-a  impodobit cu cununa de spice crescute pe pamantul cel rosu. Ca sangele.
El, din soare si din rosul pamant, a plamadit strigat de lupta si de libertate. A plamadit ecou de vise si dorinte. Ecou ce a rasunat cu bubuit de tunet, prin timp si prin trupuri. Ecou cu rasunet de victorie, prin val de Dunare si stanca de Carpati.
                             Ramaneti în umbra sfanta, Basarabi şi voi Musatini,
                              Descalecatori de tara, datatori de legi şi datini,
                              Ce cu plugul si cu spada ati intins mosia voastra
                              De la munte pan' la mare şi la Dunarea albastra.”       (Scrisoarea III)


Pe aripi de vant, i-a daruit  freamat de codru.
Din el, a facut glas de viata si de nemurire. Puterea pamantului, fara timp si fara hotar…  

                              Ce mi-i vremea, când de veacuri
                                Stele-mi scânteie pe lacuri,
                                Ca de-i vremea rea sau buna,
                                Vântu-mi bate, frunza-mi suna;
                                Si de-i vremea buna, rea,
                                Mie-mi curge Dunarea.           (Revedere)
     

Surasul, zborul de pasare, cantecul de doina, cununa de spice si freamatul de codru - din ele a plamadit clopot cu rezonata de suflet.
A coborat pe carari de nelinisti si zbucium. Cauta idealul. Cu pret de iluzii si durere. Cu pret de tanguire zadarnica de clopot. Zadarnica, pentru ca intunericul domina lumina, cu puterea  mediocritatii si a minciunii, cu biciul raului si al cruzimii. Daca lumea ar putea plange , s-ar oglindi in propriile lacrimi si s-ar infricosa ca de o vedenie.
Cauta idealul. . Cu pret de iluzii si durere. A incercat sa-l gaseasca in iubire. Cauta un vis. Un vis in alb si roz, pur si fierbinte. Invesmantat in raze de luna si mireasma de tei.                                         
                             Abia atingi covorul moale,
                               Matasa suna sub picior,
                               Si de la crestet pâna-n poale
                               Plutesti ca visul de usor.”
                          (Atit de frageda…)
 

Cauta o iluzie, fugea dupa o iluzie. O fata morgana.
                      Unde te duci? Cand o sa vii?”

Oare cati au inteles ca el, mistuindu-se in tainele vietii si ale mortii, a incercat sa patrunda tainele universului? Oare cati au inteles ca el ardea pentru ideile sale?
Cu flacarile propriului sau rug si-a scris durerea…
Pe strune de vers, a facut sa rasune clopot cu rezonanta de suflet.
Va rasuna fara timp si fara hotar, cu glas de jertfa…



 


"La steaua" - de Mihai Eminescu (traducere in limba engleza)


 



Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu