luni, 21 noiembrie 2022

#Fiction Monday (108)
Just a few thoughts -
Doar cateva ganduri

This game is hosted by Vinitha Dileep, on her blog  'Reflections' and
I discovered it on Esha's  blog. This time  the  word prompt is 'BETRAYAL'.



"Fiecare tradare incepe cu incredere"


I wonder if I were to establish a scale of betrayal, to what level would I reach?
Can it really be quantified? The effects, at least partially, can be quantified, even they
manifest differently, depending on age, environment, beliefs, even if it is about one
affected person or several.
It is practically impossible not to have met with betrayal directly, in person, or indirectly
from stories, testimonies, writings from the present or the past. And not to have felt their
effects. Effects that are terribly strong, even if we have the feeling that they are fading,
trying to forgive or forget.
Forgiving a betrayal requires, I think, a mental mechanism that must be built on the
awareness of the importance of forgiveness for ourselves. It's obviously complicated and
there are so many related ideas involved in this process. But the effort is worth it.
Because we should not forget the two words: 'cellular memory'. Willing or not, it exists
and influences us. It's a topic that deserves to be explored and pursued it can lead us to
many answers to questions spoken or not yet expressed.

There were only a few lines about a complicated subject, which affects us in many ways
our lives and whose presence is one of the proofs that the evolution of humanity still
has a very long way to go...



"Chiar pierderea si tradarea ne pot
aduce trezirea"


Ma intreb daca as stabili o scala a tradarii, pana la ce nivel as ajunge?
Se poate cu adevarat cuantifica? Efectele, cel putin partial, pot fi cuantificate,
chiar daca
se manifesta diferit, in functie de varsta, mediu, credinte, chiar daca este
vorba de un om afectat sau de mai multi.

Este practic imposibil sa nu ne fi intalnit cu tradarea direct, pe persoana fizica, sau
indirect din relatari, marturii, scrieri din prezent sau din trecut.  Si sa nu-i fi simtit
efectele. Efecte ce sunt  teribil de puternice, chiar daca avem senzatia ca se estompeaza,
incercand sa iertam sau sa uitam.
A ierta o tradare presupune cred eu, un mecanism mental ce trebuie construit
pe constientizarea importantei iertarii pentru noi insine. Este evident complicat
si sunt atatea idei conexe implicate in acest proces. Insa efortul merita facut.
Pentru ca nu ar trebui sa uitam doua cuvinte: 'memoria celulara'. Vrem, nu vrem,
ea exista si ne influenteaza. E un subiect ce merita a fi explorat si a merge pe firul
lui ne poate conduce spre multe raspunsuri la intrebari rostite sau inca neexprimate.

Au fost doar cateva randuri despre un subiect complicat, ce ne afecteaza in moduri
diferite vietile si a carui prezenta este una din dovezile ca evolutia umanitatii mai are
un drum foarte lung de parcurs...




#Fiction Monday (107) - Autumn coincidence

 

 

 

18 comentarii:

  1. Am fost pusa in cateva randuri (doua memorabile) in niste situatii oribile. Cred ca daca ti-as povesti ... :)). Acum rad dar atunci a fost de genul ala care te lasa fara replica. Te intrebi cum de e posibil, cum sa fi pus in asemenea situatie.
    Plus evident, alte tradari ale increderii.. cand iti pui sufletul pe tava si ti se bate cu tocatorul.. :)) ca pt snitel. Si apoi tot tu trebuie sa apreciezi, ca ti-a fost fragezit. multumesc, ce pot sa zic.

    Da... memoria celulara e acolo... si ranile se reactiveaza, chiar si cand tu ai iertat.. pentru ca exista inca acele programe care genereaza acelasi tratament.

    Totusi e bine atunci cand constientizam acest lucru sa incercam sa ne vindecam, sa ne impacam cu noi... (desi, daca e sa fim sinceri, nu e chiar suficient - in unele cazuri e nevoie sa se lucreze in grup, ca de exemplu in familie, in relatii de prietenie etc.)

    Pupici cu drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rux, eu nu cred ca am iertat cu adevarat atunci cand emotia initiala revine. Ne amagim in felul asta. Si a vorbi iar si iar despre trecut nu cred ca putem inainta. Nu putem schimba nimic daca nu schimbam ceva in modul cum ne raportam la anumite evenimente, mai ales la cele rele.O spun oameni foarte pregatiti in a dialoga despre aceste subiecte. Eu doar spun ca simt ca au dreptate.
      Ma intreb daca ne-am analiza 24 de ore, cate ganduri s-ar referi la viitor cu adevarat? Subiectul merita o reflectie, doar zic!
      Pupici si sper sa gasesti caile potrivite tie, sa realizezi tot ceea ce vrei!
      ❤️😘

      Ștergere
    2. De iertat, am iertat aproape imediat - sunt un om cam ciudat, nu pot sa urasc, sa port pica. Uneori rabufnesc, ma racoresc si apoi gata, mi-a trecut (evident asta nu inseamna ca cineva ma poate rani sau mai rau prosti la nesfarsit, cand e prea mult si se rupe o legatura, nu va mai fi ca inainte, termeni amicali, dar atat).

      Alta e problema cu revenitul sau reactivatul (cel putin la mine) - acele programe care ne-au fost inoculate (e interesant cum, chiar si atunci cand stii, rational, cum sta treaba tot te afecteaza intr-o oarecare masura, in functie de cat de profunde au fost traumele si ranile .... nevindecate, e ca un fel de hmmm dresaj? supunere... resemnare? hmmm). Chiar daca intuitia iti spune ca nu ar trebui sa te afecteze... cu toate astea..
      Stiu la ce te referi, cand spui ca nu putem schimba 'trecutul' decat daca ne schimbam noi modul de a privi lucrurile. Intuitiv si chiar logic stiam si dinainte aceste lucruri si chiar le aplicam (m-am bucurat foarte mult cand i-am descoperit pe cei la care faci referire, pentru ca mi-au confirmat ceea ce banuiam). Dar mai sunt si altii - cei care sunt deranjati ca sa zic frumos de ce e diferit si iese din norma si incearca sa te faca sa te supui normei, facand presiuni si manipuland uneori sentimental (ceea ce e f nasol, nu?)
      Nu este vorba neaparat de a te intoarce si retrai trecutul - eu cred ca daca trecutul, sau nu neaparat el, ci ceva legat de el se reactiveaza, este pentru ca ceva acolo nu a fost solutionat. Odata ce ignori cauza, efectele vor continua sa se manifeste. De aceea simt ca e nevoie sa ne intoarcem din cand in cand si spre trecut, nu in sensul distructiv, ci constructiv. Nu este de ajuns sa imi schimb doar eu unghiul din care privesc problemele - si aici e o chestie, eu intotdeauna ma pun si in locul celorlalti. De cand ma stiu am fost asa, am incercat ca atunci cand traiesc, sa o fac fara sa ii ranesc pe cei din jur prin actiunile mele. Am avut si am in continuare o functie inascuta de observator. Imi place sa aduc bucurie, sa fac bine - atunci e nevoie oarecum, firesc, sa fii atent la cei din jurul tau.

      Cand povestesc despre lucrurile astea trecute, despre multe (majoritatea - cu cateva exceptii care sunt fie prea recente, fie au inca ceva de rezolvat acolo) pot sa povestesc detasat, ba chiar sa privesc din afara si sa ma amuz de filmul intamplarii. Desigur, multe nu au fost deloc amuzante prin natura lor atunci (ma refer indeosebi la cele care au presupus suferinta fizica, cauzata de factori externi - ca sa il citez pe B Lipton "mediul").

      In general, pana acum ceva timp, toate gandurile mele erau indreptate spre viitor. Spre trecut destul de putine si acelea firesti, imi aminteam lucruri dragalase, placute. Acum... ca sa fiu sincera sunt prea ocupata cu prezentul, cu supravietuitul. Mai precis. Asa ca daca ma refer la viitor el este aproape sinonim cu prezentul, in sensul ca fac planuri pe termen foarte scurt (cel mult o luna)... si destul de rar, ca mi le tot strica unii si altii :))).

      Revenind la iertare, ca de la ea am plecat, cred ca, daca nu am iertat pe cineva, sau daca nu m-am impacat cu cineva 100 la 100, atunci persoana aia sunt chiar eu. Si aici e iar vorba de programare. si realizez treaba asta. Si lucrez la ea, cat pot eu de bine si cum ma pricep.

      Pupici cu drag ! Iti multumesc pentru astfel de reflectii pentru ca de fiecare data e imposibil sa nu apara cate un ah... fie ca iti amintesti ceva, fie ca vezi un lucru care era acolo si nu-l vedeai ca se pierdea printre altele...fie ceva nou...

      :*

      Ștergere
    3. Rux, e o adevarata maree in acest raspuns plin de idei, carari, dureri, sperante. As vrea sa gasesc un raspuns - solutie si pe masura ce citesc Supranaturalul lui Dispenza am certitudinea ca acest raspuns este oferit in carte si spun asta pentru ca simt cum rezonez cu ideile de acolo. Azi insa mi-a venit o idee ciudata. Stii ca unii oameni vorbesc de o perioada in care se retrag, perioada sabatica, in care se desprind de cursul obinuit al vietii si fac altceva. Pleaca, calatoresc, se retrag in pustietate, cred ca sunt multe posibilitati. Ma intreb cum ar fi ca zilnic, sa avem mica noastra retragere, un interval oarecare orar in care sa meditam, sa privim cerul, sa respiram cu o tehnica anume, perioada in care sa nu mai avem vreo legatura cu tehnica ce ne inconjoara. Pana la urma e vorba de meditatie, dar pentru inceput nu neaparat. Pur si simplu inchidem usa realitatii si intram in inima noastra. Nu stiu cum suna, probabil au spus--o multi, insa a incepe o astfel de experienta e musai!
      Pup si doar senin, draga Rux!❤️😘
      Ai dreptate, mereu apare cate un ah...

      Ștergere
  2. Betrayal is a sad human trait, mostly unnecessary.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Completely unnecessary and very sad indeed!
      Thank you, Brian! Have a fine week!

      Ștergere
  3. Memoria celulară ... un concept pe care. din păcate, nu reușesc să îl înțeleg în profunzime.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. L-am auzit prima data la Bruce Lipton. Si mi s-a parut uluitor, chiar daca sunt doar la suprafata subiectului. As fi tentata sa-l exprim prin ideea ca emotiile pe care le traim sunt inmagazinate in corp. Dar nu intr-un loc anume ci peste tot, adica in caramizile trupului. In felul acesta imi justific senzatii provocate de amintiri vechi, aparent uitate. Ideea este ca tensiunile si stresul permanent defecteaza mecanismele comunitatii celulare si ele incep sa genereaza efecte incorecte in corp. De aici declansarea diferitelor probleme.
      Mi-am propus sa adancesc subiectul, pentru ca eu il vad ca pe o cheie a intelegerii anumitor neclaritati personale, dar cu siguranta nu sunt singura care le am.
      Multumesc pentru semn, Exergy!
      Doar bine la tine! ❤️

      Ștergere
  4. Interesant și dificil subiect ! Acum, puțin mai matură în analiza personală (🙃🙂), gândesc că am avut cândva un comportament bun sau mai puțin bun ceea ce a atras o anumită reacție de la cei din jurul meu - cam de genul "după faptă și răsplată"... deci cum să mă supăr pe cel care acum îmi aplică o "corecție" ?! trebuie să mă iert și pe mine, și pe el...nu-i așa ?
    Pupici ❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma atrag subiectele dificile si acest joc parca le provoaca.
      Mereu am mers pe principiul, daca tot e sa-mi pierd timpul cu ceva, macar sa fie provocator, daca nu complicat...
      Cu iertarile, recunosc ca e taaare complicat. Insa le analizez prin prisma lectiilor de viata, in speranta ca le voi intelege.
      Daca voi putea. Daca nu, e si mai complicat!
      Pupici si sa ne uram sa devenim mai intelepte pentru a pricepe cat mai mult!❤️😘

      Ștergere
  5. Îmi convine să comentez cu doua citate referitoare la societate.

    ”În încredere zace trădarea...”
    (Autor necunoscut)
    *
    ”Un popor care alege politicieni corupți, impostori, hoți și trădători nu este victimă, ci complice”
    (George Orwell)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Primul tau citat este cumva izvorat din primul. Cred ca este cam valabila exprimarea: 'ce incredere am avut in... si m-a pacalit, tradat, etc. Ma intreb daca asta e urmarea unei naivitati! Sau variante similare...
      Duritatea lui Orwell insa ar trebui sa trezeasca, dar nu prea pare. Tu ai vazut vreun personaj care sa nu se victimizeze? Ca doar nu sa se autodenunte... Lucrurile sunt totusi mai complicate din cauza spalatului pe creieri. Asa ca datele problemei sunt cam schimbate...
      Multumesc pentru completare Daurel!
      Doar bine la tine!

      Ștergere
  6. Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători - I.L.Caragiale

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oare ce scrieri ar fi create acum de un scriitor de talia lui Caragiale?
      Cred ca ar fi o provocare pentru un talent similar, daca ar fi printre noi!
      O saptamana faina, Cristi!

      Ștergere
  7. O scală a trădării? Cum ai pune un nivel? După ce criteriu l-ai stabili?
    Dacă doar ar aduna pe diferite nivele diverse trădări , nu ar face decât să adune un bagaj din ce în ce mai greu care ti-ar atârna de suflet. Nu s-ar putea ușura cred eu decât cu trădările iertate, acelea care nu mai dor când sunt pomenite, care să fie eliminate din scală și așa am reconsidera nivelele permanent.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sincer nu ma refeream la bagajul personal pe care il avem si in care se aduna tradarile din imediata noastra apropiere si pe care le gestionam cumva. Ma gandeam mai mult la efecte. Unele afecteaza grupuri de oameni, tari intregi. In acest caz subiectele se complica major.

      Ștergere