Duzina de cuvinte (64) - Asteptarea...

Cuvintele saptamanii:
stuf, pisici, pietris, glod, carbune, levantica, cimitir, secvente, patina, sant, obsesie.
Tema saptamanii: " Cruci de piatra".


 

Sursa

Era vara si cald. Chiar si pe temperaturi ridicate vorbele circulau. Nu le putea opri
nimeni. Mai ales daca ascundeau, mai mult sau mai putin criptat,  cuvantul speranta.

Intr-un cimitir din Bucuresti exista moastele unui parinte. Lumea il considera un Sfant
facator de minuni. Am simtit ca trebuia sa vad, sa-l vad si eu. 
La intrare in cimitir cineva vindea flori. O gama modesta. Florile trebuia sa  le atingi de
moaste si le luai inapoi spre pastrare. Asa se vorbea pe acolo. Mi-ar fi placut sa am cu 
mine niste levantica, dar cum nu fusesem prevazatoare, am preferat imortelele.
Am cumparat cateva de culoare mov, de altfel singura optiune valabila. 
Cimitirul era destul de saracacios. Mai putine cruci de piatra si mai multe cruci 
de lemn, peste care patina timpului si-a pus amprenta.
Un drum principal cu mai mult pietris. Drumuri secundare cu iarba si glod. 
Moastele erau intr-o mica capela. Pana la ea erau mai bine de 100 de persoane. 
M-am asezat rabdatoare la rand. Aveam ceva de asteptat si ... de observat!
In memorie imi reapar mici secvente de atunci. E adevarat ca usor estompate, 
asa cum estompezi o linie de carbune pe o coala de desen. 

Oameni de toate varstele stateau cuminti  sa ajunga la mica capela.
Fie ca taceau sau vorbeau soptit, toti asteptau sa se intample o minune in viata lor,
dupa acea zi in care se rugau la moaste.
Fie ca era vorba de sanatate pentru ei sau cineva din familie, de un loc de munca
sau chiar de succes la examene. 
Mai erau si oameni care veneau aici regulat, asa, ca la un prieten. Spuneau ca
dupa aceea se simteau mai bine. Parca locul ii incarca cu energie.

Restul cimitirului era cam pustiu si fara copaci. Am vazut doar doua pisici care
dormitau intr-un mic sant langa o sursa de apa. Probabil gaseau acolo un strop 
de racoare. Si pe una din laturi cateva fire de stuf si porumb, cine stie de cine
plantate si de cand. 

Capela cu moastele parintelui era deschisa de un membru al familiei cateva zile din
saptamana. Tot purtator de haine preotesti era si acesta. Statea inauntru si daca
era nevoie, te indruma. Oamenii intrau pe rand langa racla deschisa si il vedeau.
Atingeau florile  de trupul firav. Se rugau. Se inchinau. Sarutau icoanele.
Si plecau. Poate mai linistiti. Asa mi s-au parut. 

Pe masura ce ma apropiam, simteam ceva tare ciudat. Poate ca era o usoara teama
de ceea ce urma sa vad pentru prima data in viata mea. Imi doream ca imaginile
sa nu devina cumva vreo obsesie. Dar nici pe departe!  

Fara sa o pot controla, o emotie uriasa m-a inundat. Un trup firav se odihnea in 
racla.  Se spunea ca mirosea a alun  cand l-au descoperit. Acum in jurul
lui mirosea totul a smirna. Si era liniste si o stare de bine. Chiar era bine!

Am plecat de acolo cu gandul sa ma reintorc din cand in cand.

Despre alte amintiri puteti citi la Eddie in tabel!