Blogul entuziast al experientelor interesante!
Charles Kingsley: "...tot ce ne trebuie pentru a fi fericiti este sa fim entuziasmati de ceva. /
...all we need to make us really happy is something to be enthusiastic about."
Jocul "Miercurea fara cuvinte" gazduit cu mare drag de catre Carmen, ne asteapta sa participam. Un schimb de idei - imagini care ne coloreaza ziua si imaginatia!
Descoperirea mea pentru azi sunt aceste desene ale artistului Angel Ganev, care ne dovedeste ce se poate realiza utilizand doar creionul, plus niste accente luminoase! (Sursa imaginilor)
Ii voi spune "Jocul de luni". Si este gazduit deZinnaida. Si a aparut sub impulsul citatelor din carti postate de Ella. Participarea consta in redarea unor citate preferate. ”Click&Comment Monday”: Un schimb de idei, buchete de ganduri, inspiratie si poate descoperirea esentei pe care o tot cautam si inca nu am gasit-o!
Ideea a aparut dupa ce am citit pe blogul lui Cristi titlul unui cantec: "Alchimie". Am vrut sa vad ce descopar legat de acest subiect...
Toate definitiile urmatoare sunt extrase din DEX, dar in functie de sursa lor de baza si anul in care au fost adaugate, intervin totusi diverse nuante.
"Știință ocultă din sec. XII-XVIII, fundată pe principiul analogiei, cu limbaj simbolic și ezoteric, ce urmărea descoperirea principiului care să permită transmutarea metalelor în aur și obținerea tinereții veșnice. 2 (Fig) Suită de transformări complexe sau subtile. 3 (Fig) Sublimare a realității prin artă."(2010, Micul dictionar academic) "Formă de studiere empirică, experimentală a naturii, îmbinată cu elemente de astrologie și misticism, care urmărește transformarea metalelor comune în aur, crearea unui „elixir al vieții”, descoperirea „pietrei filosofale” etc." (2009 - DEX '09)
"Stiință ocultă din evul mediu, care urmărea prefacerea metalelor în aur și argint și aflarea unui leac. („elixirul vieții”) 2. subtilitate, analiză subtilă." (2000 -Marele Dictionar de neologisme) "Chimia din evul mediu, în cadrul căreia se continuă și se amplifică practicile meșteșugărești ale antichității de obținere a unor produse, ca sticlă, coloranți, metale etc., adesea cu presupuse puteri miraculoase." (1998 - DEX '98)
"Știință ocultă apărută în Egiptul antic și răspândită în evul mediu, care urmărea găsirea „elixirului vieții” pentru a obține tinerețea veșnică și a „pietrei filozofale” miraculoase cu care să prefacă toate metalele în aur." (Dictionar de neologisme 1986)
"Activitate mistică dezvoltată mai ales în evul mediu, care își propunea să descopere elixirul vieții și să transforme metalele în aur cu ajutorul unei așa-zise pietre filozofale miraculoase; unele rezultate pozitive ale cercetărilor întreprinse de alchimiști au constituit începuturile chimiei moderne ca știință." (Dictionarul Limbii Romane 1955-1957)
"(fr. alchimie, mlat. alchymía și alchemía, d. ar. al-kimia, care nu e altceva decat cuvantul chimie cu art. arabic. V. chimie). O știință medievală prin care se căuta piatra filosofală (ca să prefacă un metal într-altul, mai ales în aur) și elixirul de prelungit vĭața. Ei i se datoreaza descoperirea fosforului, a pulberiĭ explozive, a alcoolului etc. Prin ea s-a ajuns la chimie." (1939 - Dictionarul Limbii Romane) "Stiință cultivată în evul mediu spre a afla piatra filosofală, menită a preface metalele în aur, și panaceul universal, menit a da omului junețe și nemurire: alchimia a dat naștere chimiei moderne." (1929 - Dictionar Universal al Limbii Romane)
Chiar daca v-am plictisit un pic cu aceste paragrafe, mi s-a parut totusi interesanta evolutia in timp a definirii cuvantului si intr-un fel diluarea semnificatiei initiale, ca si cum informatiile originare nu ar avea prea mare importanta, desi tocmai acestea cred ca sunt cele deosebite. Este doar o parere la o prima lectura si recunosc ca e prima data cand m-am uitat in felul acesta la un cuvant, poate nu de impact, dar cred ca se poate brodi o poveste, pornind de la aceasta idee, despre cum preluam bucatele de 'cunoastere' pentru propriile rationamente si cat de atenti merita sa fim la preluarea lor.
"Interesul istoricilor ştiinţelor şi al intelectualilor în general, pentru alchimie a
fost concentrat mai ales asupra porţiunilor "ştiinţifice" din literatura alchimică.
Erau stimaţi numai acei autori care arătaseră în scrierile lor că sunt înzestraţi cu
însuşirile omului de ştiinţă modern: capacitate de observaţie, scepticism faţă de
legendă şi mit, oarecare putere de inducţie şi foarte multă prudenţă."
Mircea Eliade
Alchimia pare sa fie un subiect ciudat, cu citate mai putin evidente si mai mult metaforice, dar am descoperit totusi niste idei interesante.
Autorii cartii 'Dimineata magicienilor', Louis Pauwels si Jacques Bergier au inceput sa studieze alchimia impreuna. Voi cita din site-ul sursa:
"Cercetările lor au ajuns la câteva concluzii. Nu s-au preocupat într-atat de istoria şi filozofia acestei ştiinţe tradiţionale, cât au căutat niște puncte comune între visurile vechilor “filozofi chimici” şi realităţile din fizica modernă.
Astfel, ei au concluzionat că alchimia ar putea fi unul din cele mai importante reziduuri dintr-o ştiinţă, o tehnică şi o filozofie aparţinând unei civilizaţii dispărute. Ceea ce au descoperit ei în alchimie, corelat cu ştiinţa modernă, i-a făcut să creadă că alchimia, cu tehnicile ei subtile, nu este numai produsul unei “revelaţii divine” picate din cer. Ei nu resping neapărat ideea de revelaţie sau de inspirație. Însă nu credeau că alchimiștilor li se arăta vreun Dumnezeu care să le spună într-un limbaj tehnic: “O, fiule aşează-ţi creuzetul sub lumină polarizată și spală scoriile tale cu apă tridistilată!” De asemenea, cei doi nu credeau că tehnica alchimică ar fi putut să se dezvolte prin tatonări, prin încercare-eroare, prin minuscule bricolaje și fantezii. În fond, zic ei, alchimia însemna o dezintegrare atomică. Iar pentru asta trebuia să deții niște tehnici precise. Ei credeau că în alchimie subzistă fragmente dintr-o ştiinţă dispărută, greu de înţeles şi de utilizat, în lipsa unui context clar.
Alchimistul, la capătul “travaliului” său asupra materiei, vede, conform legendei, cum se petrece în el însuşi un fel de transmutație. Ceea ce se întâmplă în creuzet se întâmplă şi în conştiinţa sau în sufletul lui. Ε o schimbare de stare. Toate textele tradiţionale insistă în această privinţă, evocă momentul când Opus Magnum se desăvârşeşte şi când alchimistul devine un “om treaz la minte“.
La ce se refera toate textele sacre când se referă la ideea de “trezire“? Poate se referă la faptul că omul când “se trezește” obține o cunoaștere clară a legilor materiei şi energiei, inclusiv cunoaşterea tehnică.Se pare că fiecare civilizație se îndreptă spre o astfel de trezire, spre o astfel de cunoaștere. Spre asemenea cunoaştere se îndreaptă si civilizaţia noastră. Nu pare absurd să ne gândim că oamenii sunt chemaţi, într-un viitor relativ apropiat, să-şi “schimbe starea“, sa sufere o “transmutație” lăuntrică, precum alchimiştii legendari. De asemenea, este posibil ca civilizaţia noastră sa piara în întregime cu o clipă înainte de a-şi atinge scopul, așa cum, poate, şi alte civilizaţii au dispărut, autodistrugându-se pe drumul “trezirii” și al cunoașterii. Dar, cum evoluția se petrece în spirală, nu ar fi o problemă nici autodistrugerea. Asta deoarece urmașii acestei civilizații își vor începe viața și căutările de pe o treaptă mai înaltă a spiralei."
Idei cumva diferite de definitiile clasice. Cu atat mai mult cu cat Bergier a facut si studii de fizica nucleara, ceea ce explica cumva punctele lor de vedere mai deosebite.
Poate ca citatele de astazi au fost cumva altfel, dar subiectul mi s-a parut deosebit, chiar daca ideea despre el a tasnit dintr-o melodie...
Si pentru ca am mai descoperit ceva interesant si nou pentru mine, va spun si voua, ca mi-era dor de putina matematica... (inca nu am experimentat...)
Jocul "Miercurea fara cuvinte" gazduit cu mare drag de catre Carmen, ne asteapta sa participam. Un schimb de idei - imagini care ne coloreaza ziua si imaginatia!
Este pentru prima data cand vad aceste creatii ale lui Salvador Dali, reprezentand diverse fructe, in maniera lui proprie! Par mici povesti. Sau poate nu prea mici daca ne uitam mai atent...
Nu-mi propusesem un joc al citatelor centrat pe ideea de promisiune, nu de alta dar este un cuvant mai greu de prins in obiectiv, despre care chiar s-ar putea brodi omisiva sau chiar o poveste. Poate intuindu-i adancimile de lac, primul gand a fost sa las prima imagine, a carei calatorie a pornit de la niste flori transformate in cele din urma printr-o facilitate numita 'placi de sticla'.
M-am decis sa nu-l ocolesc, pentru ca lucrurile, situatiile dificile, trebuie infruntate si nu ocolite. Un ocol nu face decat sa creeze noi stari care ne incarca. Si poate noi amintiri si regrete. Si nu e bine. Un zambet, fie el si interior si o decizie de a rezolva un lucru complicat are efecte infinit mai bune. Asa simt acum. Adica mi-am invatat lectiile dupa niste ocoluri inutile.
...Promisiunile isi au si ele rostul lor. Unele sunt simple momente de relationare, neesentiale si firesti. Cele complicate, dar esentiale, ma gandesc ca nici nu ar fi cazul sa fie rostite. Doar indeplinite. De ce am risipi prea multe cuvinte pentru actiuni pe care e musai sa le realizam?
Cu promisiunile catre noi insine cred ca este si mai complicat. Sau poate ne complicam singuri. Incepand cu: ...'de maine nu mai mananc fursecuri(!), ciocolata, etc' ; ...'de maine gimnastica este prioritatea mea'; ...'in anul ce vine promit sa-mi realizez lista de dorinte'!... ...'luna viitoare ma inscriu la cursul ala care imi place atat de mult'.
Suna cunoscut? Poate daca in loc de 'maine', am spune 'azi', ar fi mai eficiente? Si daca lista de dorinte ar fi mai scurta ne-am putea tine de cuvant? A amesteca dorintele cu promisiunile este corect?
Nu stiu cum e mai bine. Voi deschide fereastra si voi lasa tabloul unui asfintit colorat superb sa ma inspire. Imi voi imagina rotocoale aromate de liliac, trandafiri si iasomie cum ma cuprind spiralat. Si-mi voi face o singura promisiune: sa-mi ascult intelepciunea propriei inimi...
De multe ori frunzele cad intr-un anume fel. Nu stiu de ce o fac si sigur nu este important. Mi se pare doar curios ca eu continui sa ma intreb, de ce asa...?
Cuvintele oferite de Eddie si generate cumva de o discutie ciudata, (o puteti citi in postarea lui) mi se par a se potrivi la fix cu povestioara oferita de Prietena- japoneza, in jocul citatelor. Este vorba despre " Trifoiul cu patru foi" scris de Eugen Ionescu. O metafora absolut superba despre o idee cu privire la trifoiul cu patru foi, dezbatuta de catre savanti. Intai au fost trei, apoi se ivi un al patrulea si un al cincilea, ca doar intr-o lume mare creierele trebuie sa-si aduca o oarece contributie, un comportament stiintific laudabil, ca sa spun asa! De-ar fi stiut bietul trifoi ce disensiuni a provocat ca urmare a faptului ca uneori ii mai apare cate o foaie, fapt considerat de unii chiar ilogic! Subiectul, cam uschit de altfel, s-a extins amenintand pacea planetei... Dar autorul a fost extrem de generos cu cititorii sai, pentru a nu le ridica tensiunea. Asa ca tot el a creat o temperare a subiectului, prin intermediul unor copilasi care au demonstrat practic, ca toata lumea a avut dreptate si ca nu se poate trage o concluzie despre numarul anomaliilor la suta de trifoi. Textul autorului mi se pare fabulos. O analogie perfecta despre cum o idee sau o stire aparent neinsemnata, poate cauza efecte incredibile te miri unde. Ca doar nu intamplator se vorbeste si de efectul fluturelui!
