Blogul entuziast al experientelor interesante!
Charles Kingsley: "...tot ce ne trebuie pentru a fi fericiti este sa fim entuziasmati de ceva. /
...all we need to make us really happy is something to be enthusiastic about."
Carmenne gazduieste descoperirile la "Miercurea fara cuvinte". Daca vrem sa participam, suntem bineveniti!
Pentru ca pana la Craciun mai este foarte putin, am ales cateva imagini tematice in ton cu Sarbatorile de iarna: mici povesti pictate cu oameni de zapada, brazi, lumini si o atmosfera de un calm magic.
Carmenne gazduieste descoperirile la "Miercurea fara cuvinte". Daca vrem sa participam, suntem bineveniti!
Cred ca am inceput sa am o atractie speciala pentru creatiile cusute. Pentru aceasta miercuri am descoperit-o pe Meredith Woolnoughsibroderiile ei realizate cu ajutorul masinii de cusut.
Era vara si cald. Chiar si pe temperaturi ridicate vorbele circulau. Nu le putea opri nimeni. Mai ales daca ascundeau, mai mult sau mai putin criptat, cuvantul speranta.
Intr-un cimitirdin Bucuresti exista moastele unui parinte. Lumea il considera un Sfant facator de minuni. Am simtit ca trebuia sa vad, sa-l vad si eu. La intrare in cimitir cineva vindea flori. O gama modesta. Florile trebuia sa le atingi de moaste si le luai inapoi spre pastrare. Asa se vorbea pe acolo. Mi-ar fi placut sa am cu mine niste levantica, dar cum nu fusesem prevazatoare, am preferat imortelele. Am cumparat cateva de culoare mov, de altfel singura optiune valabila. Cimitirul era destul de saracacios. Mai putine cruci de piatra si mai multe cruci de lemn, peste care patina timpului si-a pus amprenta. Un drum principal cu mai mult pietris. Drumuri secundare cu iarba si glod. Moastele erau intr-o mica capela. Pana la ea erau mai bine de 100 de persoane. M-am asezat rabdatoare la rand. Aveam ceva de asteptat si ... de observat! In memorie imi reapar mici secvente de atunci. E adevarat ca usor estompate, asa cum estompezi o linie de carbune pe o coala de desen.
Oameni de toate varstele stateau cuminti sa ajunga la mica capela. Fie ca taceau sau vorbeau soptit, toti asteptau sa se intample o minune in viata lor, dupa acea zi in care se rugau la moaste. Fie ca era vorba de sanatate pentru ei sau cineva din familie, de un loc de munca sau chiar de succes la examene. Mai erau si oameni care veneau aici regulat, asa, ca la un prieten. Spuneau ca dupa aceea se simteau mai bine. Parca locul ii incarca cu energie.
Restul cimitirului era cam pustiu si fara copaci. Am vazut doar doua pisici care dormitau intr-un mic sant langa o sursa de apa. Probabil gaseau acolo un strop de racoare. Si pe una din laturi cateva fire de stuf si porumb, cine stie de cine plantate si de cand.
Capela cu moastele parintelui era deschisa de un membru al familiei cateva zile din saptamana. Tot purtator de haine preotesti era si acesta. Statea inauntru si daca era nevoie, te indruma. Oamenii intrau pe rand langa racla deschisa si il vedeau. Atingeau florile de trupul firav. Se rugau. Se inchinau. Sarutau icoanele. Si plecau. Poate mai linistiti. Asa mi s-au parut.
Pe masura ce ma apropiam, simteam ceva tare ciudat. Poate ca era o usoara teama de ceea ce urma sa vad pentru prima data in viata mea. Imi doream ca imaginile sa nu devina cumva vreo obsesie. Dar nici pe departe! Fara sa o pot controla, o emotie uriasa m-a inundat. Un trup firav se odihnea in racla. Se spunea ca mirosea a alun cand l-au descoperit. Acum in jurul lui mirosea totul a smirna. Si era liniste si o stare de bine. Chiar era bine! Am plecat de acolo cu gandul sa ma reintorc din cand in cand.
Vinerea, Sorin m-a obisnuit cu "Reflexii in oglinda". Daca vrem sa participam, suntem bineveniti.
Poate ca rasini epoxidice suna putin cam tehnic, dar podelele realizate din aceste rasini pot arata ca in pozele urmatoare. Sa stiti ca nu va puteti scufunda pentru a va juca cu delfinul, sau culege scoici. Dar poate ca reusiti sa zambiti un pic!
Carmenne gazduieste descoperirile la "Miercurea fara cuvinte". Daca vrem sa participam, suntem bineveniti!
Pentru aceasta miercuri am descoperit transformarea spatiilor de catre Rebecca Louise Law, utilizand flori suspendate. Mi s-a parut deosebit de frumoasa si inedita.
