sâmbătă, 26 septembrie 2015

Duzina de cuvinte (53) - Recunostinta

Cuvintele saptamanii:
numere, diamante, minut, lege, major, avere, fals, negru, esenta, supravietuitor, risc, termen.



Nu am auzit sa existe un termen limita pentru a incepe sa fim recunoscatori.
Si nici nu cred ca in lumea reala - materiala exista vreo lege in acest sens.
Asa ca, nu vad nici un risc major sa ne admonesteze cineva.

Dar oare in lumea imateriala, cea plina de Zane si Ingeri, ce se intampla?
Cum ne pot auzi rugamintile, cand mintea noastra este plina de zgomote si
stridente? Oare pot ajunge la esenta sufletului nostru?
Cum putem intelege indrumarea lor privind alegerea dintre adevarat si fals?
Alegerea dintre alb si negru? Sau intelegerea diferentelor dintre ideea de avere 
si frumusetea unor diamante de roua?
Cum putem percepe indrumarea lor privind schimbarea de perspectiva intre
starea de supravietuitor sau cea de invins?

Ce bine ar fi sa stim! Se vorbeste de predestinare sau de magia unor numere
ce ne influenteaza destinul. Poate. Dar suntem  cam  prea ocupati cu viata noastra
ca sa descoperim  dovezi utile in acest sens. 
Si apoi, cred ca ideea de predestinare nu se prea potriveste cu liberul-arbitru!

Iar lucrurile ce nu se potrivesc creeaza anumite distorsiuni si disonante in muzica
vietii!  Si ce ne facem atunci? Cum putem sa (ne) reparam dizarmoniile?
Poate ca putem face primul pas incepand sa fim recunoscatori.
Pentru ca existam. Pentru tot ceea ce este frumos in jurul nostru si in noi. 

Conexiunea cu lumea imateriala cred ca este necesara pentru a intelege si a
ne intelege.  Puterea unui minut magic, plin de recunostinta, poate fi un inceput.

Asa cred. Si e tare bine!







Sursa



Alte lecturi cu alte idei, ca de obicei, la Eddie in tabel!

Ideea minutului magic a izvorat  "Din culori" !
 

7 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Sa te uiti si pe link-uri. Sunt interesante.
      Weekend placut in continuare!

      Ștergere
  2. Cred în puterea acestui minut magic și daca as avea un singur exemplu-acela in care l-am intalnit pe sotul meu. N-am avut, practic vorbind, decat cateva secunde pentru a ne vedea. Dacă am fi trecut un minut mai tarziu, pe strada aceea, era prea tarziu. Oricum ar fi, port in suflet recunoștinta și iubire ca s-a intamplat asta. Recunoștință am și față de tine, știi tu de ce și vreau sa cred ca orice lucru bun sau rau pe care l-am facut in astă viață m-au adus, în clipa de față, la ceea ce sunt. Spunea cineva, într-o pilda, ca cineva care gresise mult era indrumat sa faca tot atatea fapte bune pe cate cuie erau bătute in usa pentru cele rele și sa scoata cuiul, pe urma. Chiar daca el evoluase, semnele au ramas. Ma gandesc, de multe ori, ca au ramas semnele unor lucruri de care nu sunt tocmai mandra, dar sunt recunoscatoare ca pot realiza asta și ca am cu adevarat oameni buni și speciali de la care invat zilnic ...taine și care au caractere bine definite. Mulțumesc, Suzana, pentru tot, pentru ca impartasesti cu noi lucruri ce altfel le-am gasi mai greu. Sa ai o saptamana frumoasa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi place asa de mult sa te ascult cum vorbesti despre cei dragi tie!
      Cred ca daca am incepe sa rememoram anumite momente importante din
      viata noastra, probabil ca multe din ele au avut ca start un minut magic.
      Si cred ca, daca avem sansa sa intalnim lucruri frumoase sau utile, chiar merita sa le impartasim. Poate facem un bine sau provocam un zambet. Ceea ce e minunat.
      O saptamana dupa dorinta sa ai!

      Ștergere