Acasa

Pagini sinteza

sâmbătă, 18 martie 2023

#Fiction Monday (125) -
Spring transformations -
Transformari de primavara

This game is hosted by Vinitha Dileep, on her blog  'Reflections' and
I discovered it on Esha's  blog. This time  the  word prompt is 'BLEAK'.



"Cand totul pare sa fie contra ta, adu-ti aminte ca
avionul  decoleaza intotdeauna impotriva vantului"!


When I don't know how to start a text, I review the ideas. That's how I discovered
the book 'Bleak House', by Charles Dickens. I haven't read it, so I don't know if
this title is just a metaphor. I think that the bleak is a temporary state, now as the
spring has just begun! 😊
But I felt it on certain occasions. The situations themselves are less important.
What it is really important, is that, when it is not about  weather and clouds, but
it is about the soul, it kind of depended on me in what way I remove it, to bring
the sun back into my eyes.

I don't know if we could make a plan for such situations, because each one has its
particularity and it could be more participants who generated it. Each of them,
including me, come with the story of their reality and the bleak is like a kind of
intersection of all their life games! How do we transform it into a light that connect
all participants and transform their roles? Do we have solutions to brighten up our
days, leaving the paradigm: 'it's not up to me, so what could I do'...?

I think we were created with everything necessary to face any situation, which only
challenges us to discover our inspirations and powers! Even if we don't agree with
this idea, let's give it a chance to bloom, so that later we can transform that gloomy 'intersection' with all the miracles that came from our inspirations and powers!



„Trăim într-o perioadă destul de sumbră. Simt asta în aer.
Totul este incert. Totul pare că se află în prăpastia unei
transformări majore, fie că ne place sau nu.”


Atunci cand nu stiu cum sa incep, baleiez idei. Asa am descoperit 'Casa mohorata', de
Charles Dickens. Nu am citit-o, asa ca nu stiu daca este doar o metafora acest titlu.
Ma gandesc ca mohoreala este o stare temporara, ca doar a inceput primavara! 😊
Am simtit-o insa cu anumite ocazii. Sunt mai putin importante subiectele in sine.
Ceea ce este cu adevarat important este ca, atunci cand nu este vorba despre vreme
si nori, ci este vorba despre suflet, a cam  depins de mine in ce mod o indepartez
ca sa readuc soarele in priviri.

Nu stiu daca am putea sa ne facem un plan pentru astfel de situatii, pentru ca fiecare
are particularitatea ei si pot exista si mai multi participanti care au generat-o.
Fiecare dintre ei, inclusiv eu, vine cu povestea realitatii lor si mohoreala este ca un fel
de intersectie a tuturor jocurilor lor de viata! Cum o transformam intr-o lumina care
sa-i conecteze pe toti participantii si sa le transforme rolurile?
Avem solutii pentru a ne insori zilele, iesind din paradigma: 'nu depinde de mine,
asa ca eu ce as putea face'?

Cred ca am fost creati cu tot ceea ce este necesar pentru a face fata oricarei situatii,
ce nu face decat sa ne provoace pentru a ne descoperi inspiratiile si puterile!
Chiar daca nu suntem de acord cu aceasta idee, sa-i oferim o sansa sa infloreasca,
pentru ca mai apoi acea 'intersectie' mohorata sa o transformam cu toate minunile
aparute din inspiratiile si puterile noastre!


My first thought was about a bleak lighthouse (exposed to the wind). Then...
Primul meu gand a fost despre un far expus vantului. Apoi...



#Fiction Monday (124) -  The plan (?)

 

 



14 comentarii:

  1. E o idee care merita "cercetata" - aceea de a ne descoperi inspiratiile si puterile. Teoretic, orice e posibil. 😊
    Suntem, totusi, miliarde de oameni pe Terra... "fiecare cu ale lui": conceptii de viata, traditii, normal/anormal... Cum transformam mohoreala in lumina la un astfel de "nivel"? Un cip in creierase...? 😊
    Vreau sa cred ca inteleg la ce te referi, dar imaginandu-mi ca "aplic" ideea (numai) 😊 la Terra... imi da cu rest. :(

    Weekend frumos iti doresc, Suzana draga! ❤ Pupici! 😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Diana, nu ma gandeam la o solutie 'macro' si nu cred daca ar fi posibil asa ceva. Am vrut sa subliniez ca inceputul trebuie sa fie personal, pentru a ne schimba pe noi, iar cei de prin preajma ar putea observa si imita. eventual! Nu cred ca e prea naiva ideea. Doar ca de multe ori ne ia valul realitatii si abandonam ideile principale. Am vazut prea des chestia asta!
      Noapte buna, Diana draga si o saptamana usoara! Pupici!😘❤️

      Ștergere
  2. Searching our inner thoughts can sure be challenging!

    RăspundețiȘtergere
  3. Și eu cred de o vreme că am fost creați cu tot ce este necesar pentru a depăși blocajele mentale.
    Despre far ar fi multe de zis. Popoarele cu tradiție de navigatori au multe povești cu stingerea farului adevărat și improvizarea unui far fals pentru a trimite corăbiile spre pierire.
    Duminică tihnită!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte buna completarea ta! Si parca prin preajma noastra sunt numai faruri false, din pacate.
      Sper ca ziua ti-a fost tihnita si tie, Daurel! Si o saptamana usoara!

      Ștergere
  4. Toți avem stări de "mohoreală"...soluția individuală: să zâmbești, chiar dacă la început este cam un rânjet 🙃🙂, dar, perseverent, zâmbetul curat va birui 😇și va deveni râs 😃...
    Pupici cu drag ❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este perfecta metoda. Nu imi venise a crede cand am citit ca daca zambim, creierul stie asta si reactioneaza. Asa ca perseverenta este solutia!
      Pupici s o saptamana usoara! 😘❤️

      Ștergere
    2. Una din legile lui Murphy era "Zâmbește, mâine va fi mai rău" și rămân la părerea că este un pesimist convins. Nu am o rețetă pentru a alunga mohoreala dar știu că trebuie să ne asumăm ceea ce simțim, deoarece este creația noastră indiferent câți au mai contribuit la ea sau faptul că au și alții un amestec este doar modul nostru de a fugi de a ne eschiva. Deci, sa zâmbind până nu incepe sa ne placa starea aceasta😊

      Ștergere
    3. Legea pe care ai amintit-o este adanc inradacinata. Poate de aceea nu imi place. La urma urmei de ce ne-am gandi asa si nu invers?
      Cu asumarea sunt de acord, noi suntem arhitectii, chiar daca mai sunt si ajutoare. Asa ca sa nu ne plangem, ca nu are sens. Insa sa stii ca am intalnit persoane care sunt atrase de propria mohoreala si nu vor sa o schimbe. Bine, pot spune ca uneori profita de ea, asa ca aici ar fi mai complicat!
      Multumesc pentru gand, Adi! O zi frumoasa!

      Ștergere
  5. Eu am citit cartea in liceu (limbi straine, la engleza era in programa). Automat cand aud bleak imi revine titlul in minte. E si la propriu si la figurat multa funingine in carte. De fapt, tot ce imi amintesc clar, este o imagine de noapte plina de fum... inecacios, prin care se intrevad mici lumini de pe la felinare.
    E interesant ca eu imi amintesc cartile in general in imagini..

    Mi-a placut - apropo de imagini, cea din finalul articolului. :) Imi plac farurile..farurile? :))). Imi place ideea de far care lumineaza - aratandu-ne drumul spre port. Imi da si o senzatie de siguranta... adapost. Interesant.

    In acelasi timp realizez ca m-as identifica cu un far... Ultima data cand am facut un exercitiu de gen la psiho, cineva (care imi purta sambetele.. haha, din cate am aflat ulterior) m-a facut egoista pentru ca alesesem o masina vw golg pe benzina fara plumb.. Am intrebat-o si eu de ce.. ca pana la urma benzina aia era scumpa si proteja natura :))). Unde e egoismul.. Dar de fapt nu cauta decat un motiv ca sa ma atace. de ce? Habar nu am.. Dar altcineva a zis ca era deranjant entuziasmul meu.. o fi fost.

    Ce de idei / amintiri :)))

    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum am spus nici nu am citit-o si nici nu am vazut-o pe undeva.
      Nici macar cand ma uitam pe rafturile bibliotecii din scoala, nu am amintiri despre un astfel de titlu. Si, asa cum ma cunosc, chiar daca vorbim de Dickens, ma indoiesc ca as fi ales-o!
      Farurile imi plac si in planul realitatii, dar si ca metafora.
      Ma intreb ce lectie ai avut de invatat de la acea persoana si daca ti-ai pus aceasta problema!
      Multumesc pentru ganduri, draga Rux! Pupici!😘❤️

      Ștergere
    2. In prima faza am ramas usor blocata de firul ilogic al deductiei si de faptul ca acea persoana avea o privire atat de malitioasa si de multumita de faptul ca ma poate face praf cu interpretarea, incat era cumva... grotesc de stupid. Te blocai.

      Apoi am intrebat-o pe ce anume isi sustine teoria - pentru ca nu imi place sa ii judec pe altii si nici sa le pun etichete. Eu observ. Si am argumentat ca, masina aleasa de mine, dupa cum am mai spus este una care protejeaza mediul, consuma putin si este si placuta la vedere - fara a fi insa un exemplu de ... cum sa zic, opulenta / ceva care sa te dai mare... etc. De unde si pana unde ... egoism?
      (tema era sa ne asociem cu ceva ce detinem.. si sa parcurgem niste pasi - ceva la psiho)

      M-am uitat la profesoara si am citit in ochii ei ca nu ma inselam. Ceea ce alesesem eu - am ales cu gandul si la cei din jur, nu doar la mine. Nu numai ca nu era egoism, ci altruism. Ceea ce a proiectat asupra mea cealalta persoana era invidie si rautate si egoism. Dar nu ale mele.

      Probabil ca a trebuit sa invat ca oamenii proiecteaza asupra ta propriile perceptii si programari / limitari. Si ca uneori entuiziasmul, joaca, altruismul si inocenta pana la urma, deranjeaza. Si sunt percepute ca o amenintare. Dar mi-am mai luat cateva suturi pana sa accept si sa mi se spuna verde in fata ca entuziasmul meu si faptul ca mereu caut solutii... deranjeaza. :))

      Mi se mai intampla si acum uneori - la fel e confundat faptul ca dau explicatii (in ideea de a nu ramane loc de interpretari), cu faptul ca as invoca scuze. Poate ca e vorba de subtilitati si nuante. La fel ca si semnul egal pus intre a copilari (ca decizie asumata si constienta) si infantilism. Sau confuzia intre adaptare si conformare/supunere ...

      Sa stii ca nu mi-am pus problema asfel. Mi se pare cumva si un pic cam nedrept sa se dea vina cineva ca el si-a creat/ atras nu stiu ce. Si la fel mi se pare fortat sa cauzi mereu lectii cand iti iei suturi - mai ales cand este ceva pe nedrept - adica nu ai provocat tu sa zicem ceva si ai avea de invatat ceva. :))) In cazul acesta ma intreb daca nu avea ea ceva de invatat de la mine? Mai degraba....

      Cu toate acestea, de fiecare data am cautat insitictiv sa vad de ce s-a intamplat un lucru? Oare nu am fost explicita, am lasat loc de interpretari? Am lezat pe cineva cu comportamentul meu, desi de fiecare data ma gandesc la cei din jur si in ce fel i-ar putea afecta actiunile mele .. Am oferit explicatii acolo unde am simtit ca poate a fost nevoie de ele (de multe ori inutil, pentru ca mi-a fost clar ca persoana aceea isi formase o parere despre mine si nu avea niciun fel de intentie sa afle cine eram eu cu adevarat.. ba mai mult.. eu ar fi trebuit sa realizez ca sunt asa cum zice ea.. lol) dar.. daca trag linie... obiectiv vorbind, nu am ce sa imi reprosez pentru niciuna dintre situatii... Asa ca acum ma gandesc, oare trebuia sa invat eu ceva, sau trebuia sa invat pe altcineva? E si asta o perspectiva - acum ca ma gandesc.

      Te pup cu drag :)

      ps: desi e foarte intunecata cartea, e ceva la ea, am asa un sentiment de prietenie ca sa zic asa. :)) Nu stiu daca e de la carte, sau e asociat cu momentele in care am citit-o. Dar e interesant...
      Daca stau sa ma gandesc - e tipic Dickens.. Marile sperante.. Craciunul lui Mickey.. ah stai ca asta e o adaptare (dar am zis sa ne amuzam un pic). :))

      Ștergere
    3. Sunt convinsa ca "uneori entuziasmul, joaca, altruismul si inocenta pana la urma, deranjeaza". Ii deranjeaza pe unii oameni seci sufleteste. Astfel de oameni sunt de compatimit, desi uneori e foarte greu sa gandim asa cand suntem afectati. Nu i-am inteles niciodata.
      Ma intreb daca lectiile pentru noi sunt efectiv pentru a ne intari. Dupa care, trebuie depasita relatia cu ei, daca se poate.
      Citind ceea ce scrii, ma gandesc cum insir cuvintele in texte sau comentarii. Imi dau silinta sa fie clara ideea si parerea. Am avut cateva surprize legate de interpretari.
      Rux, e parerea mea, o spun aici. Acum, cam tarziu, recunosc, realizez ca fiecare om are bucatica lui de realitate si adevar. As fi naiva sa cred ca pot schimba ceva in sistemele altora de credinte. Este cumva imposibil. Constientizez ca asta nu trebuie sa ma afecteze. Insa este important ca eu sa-mi triez si sa raman doar cu ceea ce e util mie. Doar in felul acesta pot avea o viata normala.
      Si demonstrand asta, pot fi un punct de plecare si pentru ceilalti, doar daca si ei rezoneaza. Daca nu, nu! Timpul si energiile personale sunt scumpe tare si merita dramuite util.
      Pupici si multumesc pentru ganduri! Si sa ne iubim farul personal...😘❤️

      Ștergere