Acasa

Pagini sinteza

luni, 22 octombrie 2018

Citate favorite (72) -
Ganduri despre alchimie

Ii voi spune "Jocul de luni". Si este gazduit de Zinnaida.  Si a aparut sub impulsul
citatelor din carti postate de Ella.  Participarea consta in redarea  unor citate preferate.
”Click&Comment Monday”: Un schimb de idei, buchete de ganduri, inspiratie si
poate descoperirea esentei pe care o tot cautam si inca nu am gasit-o! 

Sursa

Ideea a aparut dupa ce am citit pe blogul lui Cristi  titlul  unui cantec: "Alchimie".
Am vrut  sa vad ce descopar legat de acest subiect...

Toate definitiile urmatoare sunt extrase din DEX, dar in functie de sursa lor de 
baza si anul in care au fost adaugate, intervin totusi diverse nuante.  

"Știință ocultă din sec. XII-XVIII, fundată pe principiul analogiei, cu limbaj simbolic 
și ezoteric, ce urmărea descoperirea principiului care să permită transmutarea metalelor 
în aur și obținerea tinereții veșnice. 2 (Fig) Suită de transformări complexe sau subtile.  
3 (Fig) Sublimare a realității prin artă." (2010, Micul dictionar academic)
 
"Formă de studiere empirică, experimentală a naturii, îmbinată cu elemente de 
astrologie și misticism, care urmărește transformarea metalelor comune în aur, 
crearea unui „elixir al vieții”, descoperirea „pietrei filosofale” etc." (2009 - DEX '09)

"Stiință ocultă din evul mediu, care urmărea prefacerea metalelor în aur și argint 
și aflarea unui leac. („elixirul vieții”) 2. subtilitate, analiză subtilă."
(2000 -Marele Dictionar de neologisme)
 
"Chimia din evul mediu, în cadrul căreia se continuă și se amplifică practicile 
meșteșugărești ale antichității de obținere a unor produse, ca sticlă, coloranți, 
metale etc., adesea cu presupuse puteri miraculoase." (1998 - DEX '98)

"Știință ocultă apărută în Egiptul antic și răspândită în evul mediu, care urmărea 
găsirea „elixirului vieții” pentru a obține tinerețea veșnică și a „pietrei filozofale” 
miraculoase cu care să prefacă toate metalele în aur." (Dictionar de neologisme 1986

"Activitate mistică dezvoltată mai ales în evul mediu, care își propunea să descopere 
elixirul vieții și să transforme metalele în aur cu ajutorul unei așa-zise pietre filozofale miraculoase; unele rezultate pozitive ale cercetărilor întreprinse de alchimiști au 
constituit începuturile chimiei moderne ca știință." 
(Dictionarul Limbii Romane 1955-1957)

"(fr. alchimie, mlat. alchymía și alchemía, d. ar. al-kimia, care nu e altceva decat 
cuvantul chimie cu art. arabic. V. chimie). O știință medievală prin care se căuta 
piatra filosofală (ca să prefacă un metal într-altul, mai ales în aur) și elixirul de 
prelungit vĭața. Ei i se datoreaza descoperirea fosforului, a pulberiĭ explozive,
 a alcoolului etc. Prin ea s-a ajuns la chimie." (1939 - Dictionarul Limbii Romane)
 
"Stiință cultivată în evul mediu spre a afla piatra filosofală, menită a preface metalele 
în aur, și panaceul universal, menit a da omului junețe și nemurire: alchimia a dat 
naștere chimiei moderne." (1929 - Dictionar Universal al Limbii Romane)

Chiar daca v-am plictisit un pic cu aceste paragrafe, mi s-a parut totusi interesanta
evolutia  in timp a definirii cuvantului si intr-un fel diluarea semnificatiei initiale, 
ca si cum informatiile originare nu ar avea prea mare importanta, desi tocmai 
acestea cred ca sunt cele deosebite.  Este doar o parere la o prima lectura si 
recunosc ca e prima data cand m-am uitat in felul acesta la un cuvant, poate nu
de impact, dar cred ca se poate brodi o poveste, pornind de la aceasta idee, despre
cum preluam bucatele de 'cunoastere' pentru propriile rationamente si cat de
atenti merita sa fim la preluarea lor.
  
Autor: Archibald Cockren (The Alchemy web site)



"Interesul istoricilor ştiinţelor şi al intelectualilor în general, pentru alchimie a 
fost concentrat mai ales asupra porţiunilor "ştiinţifice" din literatura alchimică. 
Erau stimaţi numai acei autori care arătaseră în scrierile lor că sunt înzestraţi cu 
însuşirile omului de ştiinţă modern: capacitate de observaţie, scepticism faţă de 
legendă şi mit, oarecare putere de inducţie şi foarte multă prudenţă." 
                                                                            Mircea Eliade



Alchimia  pare sa fie un subiect ciudat, cu citate mai putin evidente si
mai mult metaforice, dar am descoperit totusi niste idei interesante.


Autorii  cartii 'Dimineata magicienilor', Louis Pauwels si Jacques Bergier 
au inceput sa studieze alchimia impreuna. Voi cita din site-ul sursa:

"Cercetările lor au ajuns la câteva concluzii. Nu s-au preocupat într-atat de istoria şi
 filozofia acestei ştiinţe tradiţionale, cât au căutat niște puncte comune între visurile 
vechilor “filozofi chimici” şi realităţile din fizica modernă.

Astfel, ei au concluzionat că alchimia ar putea fi unul din cele mai importante reziduuri dintr-o ştiinţă, o tehnică şi o filozofie aparţinând unei civilizaţii dispărute. Ceea ce au descoperit ei în alchimie, corelat cu ştiinţa modernă, i-a făcut să creadă că alchimia, cu tehnicile ei subtile, nu este numai produsul unei “revelaţii divine” picate din cer. Ei nu resping neapărat ideea de revelaţie sau de inspirație. Însă nu credeau că alchimiștilor li se arăta vreun Dumnezeu care să le spună într-un limbaj tehnic: “O, fiule aşează-ţi creuzetul sub lumină polarizată și spală scoriile tale cu apă tridistilată!


De asemenea, cei doi nu credeau că tehnica alchimică ar fi putut să se dezvolte prin tatonări, prin încercare-eroare, prin minuscule bricolaje și fantezii. În fond, zic ei, alchimia însemna o dezintegrare atomică. Iar pentru asta trebuia să deții niște tehnici precise.
Ei credeau că în alchimie subzistă fragmente dintr-o ştiinţă dispărută, greu de înţeles şi de utilizat, în lipsa unui context clar.


Alchimistul, la capătul “travaliului” său asupra materiei, vede, conform legendei, cum se petrece în el însuşi un fel de transmutație. Ceea ce se întâmplă în creuzet se întâmplă şi în conştiinţa sau în sufletul lui. Ε o schimbare de stare. Toate textele tradiţionale insistă în această privinţă, evocă momentul când Opus Magnum se desăvârşeşte şi când alchimistul devine un “om treaz la minte“.


La ce se refera toate textele sacre când se referă la ideea de trezire? Poate se referă la faptul că omul când “se trezește” obține o cunoaștere clară a legilor materiei şi energiei, inclusiv cunoaşterea tehnică. Se pare că fiecare civilizație se îndreptă spre o astfel de trezire, spre o astfel de cunoaștere. Spre asemenea cunoaştere se îndreaptă si civilizaţia noastră. Nu pare absurd să ne gândim că oamenii sunt chemaţi, într-un viitor relativ apropiat, să-şi “schimbe starea“, sa sufere o “transmutație” lăuntrică, precum alchimiştii legendari. De asemenea, este posibil ca civilizaţia noastră sa piara în întregime cu o clipă înainte de a-şi atinge scopul, așa cum, poate, şi alte civilizaţii au dispărut, autodistrugându-se pe drumul “trezirii” și al cunoașterii.
Dar, cum evoluția se petrece în spirală, nu ar fi o problemă nici autodistrugerea. Asta deoarece urmașii acestei civilizații își vor începe viața și căutările de pe o treaptă mai înaltă a spiralei."


Idei cumva diferite de definitiile clasice. Cu atat mai mult cu cat Bergier a facut si studii 
de fizica nucleara, ceea ce explica cumva punctele lor de vedere mai deosebite.

       

Poate ca citatele de astazi  au fost cumva altfel, dar subiectul mi s-a parut 
deosebit, chiar daca ideea despre el a tasnit dintr-o melodie...

      

Si pentru ca am mai descoperit ceva interesant si nou pentru mine,
va spun si voua, ca mi-era dor de putina matematica...
(inca nu am experimentat...)

Sursa






Va urez cu drag o saptamana frumoasa si spornica!



Citate favorite(71)






34 de comentarii:

  1. Cum să se trezească o civilizație dacă se autodistruge din interior ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate cand urmatorul pas are loc in gol, iti dai seama ca trebuie sa te opresti! Sau poate ca exista un salvator in spate care iti lumineaza drumul, sau...
      Fii mai optimist, ca doar e luni! :)

      Ștergere
    2. Ai dreptate. Si oricum, Salvatorul vine ca sa ne salveze din lumea aceasta, dar cine crede asta? El este si Viata, deci ce formula il va inlocui pe cel ce a creat totul?

      Ștergere
    3. Robert, cred si simt ca am dreptate cand spun ca a gandi pozitiv genereaza situatii pozitive. Acelasi timp il pierdem si daca ne uitam in pamant si daca ne ridicam ochii sa vedem cerul. Nimeni nu ma mai poate convinge de contrariul...

      Ștergere
  2. Fie că iau în considerație definițiile vechi, fie că le iau pe cele noi, parcă mi-ar plăcea să fiu alchimistă! :)) Aur, tinerețe veșnică...mmm.

    Săptămână excelentă, dragă Suzana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu cred ca esti singura! Oricum, chiar daca nu se spun astfel de lucruri, cred ca incercarile inca exista, cu atat mai mult cu cat tehnica si stiintele de granita au evoluat imens...

      O saptamana excelenta si tie, draga Zina!

      Ștergere
  3. Hello dear Suzana!
    What an interesting post about science and alchemy!
    Tesla was a genius man and scientist!
    I want to thank you for visiting my new blog and for your lovely comments on my posts!
    I really appreciate your friendship! Wishing you a lovely day and a happy week! Hugs!
    Dimi...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. My dear friend Dimi, I'm glad I discovered you and your beauties, on both your blogs!
      And indeed, Tesla was a genius. And probably many things are not yet revealed about him!
      Wishing you to be inspired and happy all the time! Hugs!
      Suzana

      Ștergere
  4. alchimia, un subiect foarte interesant!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar este, dar sunt prea putine scrieri despre subiect.
      O saptamana frumoasa, draga Carmen!

      Ștergere
  5. Interesante ideile tale de astăzi!
    O săptămână frumoasă și ușoară îți doresc,dragă Suzana!
    Pupici și mulțumiri de vizită!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De la melodia lui Cristi mi-a venit ideea...
      Si a iesit ce a iesit!
      Multumesc mult, draga Elena!
      O saptamana frumoasa si spornica si tie! Pupici!

      Ștergere
  6. Chiar sunt cumva altfel citatele și subiectul ales neașteptat, iar ultimul citat despre promisiuni e chiar după sufletul meu. Să ai o săptămână luminoasă cu multe promisiuni împlinite, Suzana dragă! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sincer, ma asteptam sa gasesc mai multe despre acest subiect, dar poate gasesc titlul descoperit (Dimineata magicienilor). Ar putea fi interesanta.
      Iti multumesc mult pentru urare, draga Dana. Si tu sa ai o saptamana cu liniste sufleteasca. Si ai dreptate, citatul mi s-a parut si mie important. Poate pentru ca ce ne propunem pentru noi, uneori e cel mai greu de realizat! <3

      Ștergere
  7. interesant articol. o tema deosebita... Chiar aseara am vazut un videoclip pe blogul Karmapolice, legat de "craniile de cristal" iar acum citesc la tine aceste citate. Foarte interesant!
    un start bun in noua saptamana, Suzana draga. pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O sa ma uit si eu. Despre cranii am mai citit. Este un subiect si mai spectaculos. Cu cat abordam idei mai deosebite, tot descoperim multe lucruri noi si asta cred ca e bine. Poate nu folosesc in viata reala prea mult, dar pot genera conexiuni interesante.
      Multumesc, Carmen draga! O super saptamana! Pupici!

      Ștergere
    2. am incercat sa dau "like"/ "rate this" dar functiunea nu se poate accesa... sunt curioasa oare numai tu poti sa faci aceasta? sau poate nu mai eu nu pot?! hmmm
      am dorit doar sa las un semn ca am citit raspunsul. Revin mereu, dar nu pot semnaliza ca am trecut pe aici :-(
      Te pup. NOapte buna :-*

      Ștergere
    3. Am reusit la tine. Se mai intampla cand vreau sa dau like la comentarii. Ca sa reusesc, trebuie sa repornesc pagina.
      Nu-ti pierde vremea. Stiu ca revii, asa ca nu este chiar nici o problema.
      Te pup si o seara excelenta!

      Ștergere
  8. Alchimia... mi-a rămas în minte ca ceva deosebit, despre care se ştiu atât de puține... o atmosferă stranie era în jurul alchimistului... poate că totul a fost specific acelei perioade - a analiza acum la "rece" totul, nu vom descoperi nimic ! Alchimia şi fizica modernă ?
    Ai ales un subiect destul de complicat despre care s-a discutat mult !
    Am citit citatele alese ! Mă bucur că am avut ocazia de a le citi, mai ales în ordinea aleasă de tine !
    Îți doresc mult succes în continuare în activitatea ta ! Pupic !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi s-a parut interesanta conexiunea cu fizica moderna, dar si cu o civilizatie straveche. Pur si simplu pare mai plauzibil, cumva. Subiectul e complicat si aproape necunoscut la nivelul meu de informatie. Dar nu ma pot opri de a spune ca e fascinant!
      Multumesc mult pentru frumoasele urari, draga mea. Numai bine in saptamana urmatoare! Spor la tot! Pupici!

      Ștergere
  9. Prietena si colega mea Alina Zaharia avea o piesa Alchimia Cuvantului :).
    Foarte interesanta observatia in legatura cu modul in care s-a schibat definitia cuvantului cu trecerea timpului. Mi-a creat cumva senzatia ca mergem inapoi... nu inainte. Nu stiu de ce :)))).

    MI s-a parut foarte interesanta ipoteza din Cartea Magicienilor. Nu este prima data cand sunt sugerate astfel de ipoteze. Am vazut un anime (de fapt e si pe blog - ultima data mergeau clipurile) cu Secretele Insulei Misterioase si nu numai acolo. Am impresia ca in anime-uri si desene animate sunt chestii destul de serioase tratate. Mai intai Sandy Bell, acum chestiunea asta despre care ai mentionat si care se regasea in serilul animat de care aminteam. (amandoua sunt productii japoneze).

    In fine. Foarte interesant subiect! :)
    Te pup si iti multumesc pentru portia de luni :*!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ba cred ca stii de ce! Subiectele esentiale nu mai apar ca la inceput. Si usor se gliseaza spre metafora! Metaforele legate de alchimie au partea lor de frumusete, dar esenta ideilor este cu totul alta. Si cum bine ai observat, in anumite desene animate si carti SF sunt spuse lucruri care intr-un alt gen de carte ar fi posibil sa nasca valuri. Dar intr-un SF? Sa fim seriosi. Te poti face de rasu- plansu!

      Multumesc, draga Rux! O saptamana cu mult spor! Te pup!

      Ștergere
  10. Grozav subiect !Foarte interesanta postarea,mai ales pentru cei care
    cauta raspunsuri la intrbarea "dece?" si cauta in noianul de informatii...Cred ca postarea este utila pentru intelegerea fenomenului
    ,atat prin definitiile din dictionare(in ani),in citatele prezentate,
    dar si fragmentele din cartea "Dimineata magicienilor".la ce se refera toate textele sacre,cand vorbesc de ideea de "trezire"?Poate
    ca(trezindu-se)obtine cunoasterea clara a legilor materiei si energiei?Din toate definitiile dictionarelor"alchimia"e numita
    "stiinta",ori nu poate dovedi nimeni ca asa este.Sigur,cautarile au contribuit la dezvoltarea chimiei moderne si a dezvoltarii fizicii!
    In ceea ce-l priveste pe Nicola Tesla,cred ca este inca o "nuca tare"
    pentru noi!
    Scuze ca am acaparat mult spatiu,draga Suzana,dar m-a incitat subiectul! Zile frumoase !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-ti mai cere scuze. Comentariile tale sunt cu adevarat interesante... Dupa cum am spus, ma uit la prima definitie, cel mult la a doua, dar la acest cuvant mi-a atras atentia cate definitii exista si din ce ani. Si dupa ce le-am citit recunosc ca am fost putin cam mult surprinsa! Nu stiu daca este chiar semnificativa ideea, dar totusi putina atentie nu strica cand vrei sa surprinzi nuantele corect.
      Subiectul este foarte complex si aici este doar o 'molecula' din el (:D). Dar ne putem 'juca' si mai departe! :D
      In ceea ce-l priveste pe Tesla, cred ca am sa reiau ce am citit, oricum prea putin, dar ai perfecta dreptate cand spui ca este o 'nuca tare'. Iar ideile lui nu numai ca sunt fabuloase, dar sunt si generoase pentru umanitate, ceea ce uneori displace...
      ... Poti acapara cat vrei, ca alta modalitate de a 'vorbi' nu avem!
      Zile frumoase si tie, Natalia draga! <3

      Ștergere
  11. La alquimia un tema muy interesante. cuanto descubrieron todos aquellos que supieron investirgar con ella.
    Hoy me fije y has logrado hacerte seguidira mía. No sé que pasaría.
    Buena noche.
    Besos.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. I'm glad you told me. I did the same and it was a rejected message, again! :D Very strange. Probably blogger had a problem. It was not related with us, which is fine.
      Anyway, the subject is indeed special and very much... unknown! :D
      Wishing you a nice evening and a beautiful week!
      Besos!

      Ștergere
  12. Oamenii toxici nu vor fi schimbați de nicio alchimie, nimic mai adevărat! Azi se pare că fiecare am găsit cel puțin un citat (eu pe toate!) cu referire la cei de care trebuie să fugi departe și să nu mai privești în urmă.
    Alchimie...piatră folozofală...Îmi vine să reiau Harry Potter! ;) :)
    O săptămână grozavă îți doresc, dragă Suzana! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ne-am intalnit in oceanul informational general! :D
      Marturisesc ca la filmele cu Harry ma mai uit! Ca daca nu am o bagheta, macar ma uit la ei cum le folosesc! :D
      O saptamana minunata si tie, Mirela draga! Spor la tot!

      Ștergere
  13. Tare faina a iesit postarea! Ai muncit ceva pentru documentare....
    Multumesc frumos pentru mentionare, Suzana! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar era firesc! Doar ideea a venit vazandu-ti postarea!
      Si eu iti multumec mult de tot. E o cararuie extrem de interesanta! :D
      Zile frumoase, cu descoperiri minunate!

      Ștergere
  14. With havin so much content do you ever run into any issues of plagorism or copyright infringement?
    My website has a lot of unique content I've either authored myself or outsourced but it appears a lot of it
    is popping it up all over the web without my permission. Do you know any methods to help protect
    against content from being stolen? I'd truly appreciate it.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Theoretically there are some programs that can check if your articles are spread on other sites. But I did not use such things. There is a law in each country, probably also in yours, about the protection, you can put a note on your site about it.
      It's not much, but is something...
      And I saw on different blogs that the content can't be copied. Could be a solution.

      Thank you for visiting, even so 'anonim'! :D
      Have a nice day!

      Ștergere
  15. Un subiect fascinant! Exista multe scrieri despre alchimie, doar ca nu sunt prea multe traduse in romaneste si cu atat mai putin e tratat subiectul pe net, in limba romana.
    Multe documente sunt pastrate in Biblioteca Apostolica Vatican (dar accesul e limitat publicului). :(
    In general, magia, filosofia, alchimia se impletesc... Gata, te las... Subiectul e fascinant si nu reusesc sa concentrez ideile - inclusiv filosofia cartilor de Tarot "cuprinde" o mare doza de alchimie.
    Toate citatele sunt foaaarte interesante! Ceea ce a scris Mircea Eliade, insa, s-a agatat de memorie azi. :)
    Zile senine iti doresc sa ai, Suzana draga! Pupici!<3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu am avut timp sa vad si definitiile din engleza. Poate ar merita la un joc viitor... Oricum, subiectul este fascinant si parca am o alta imagine prin prisma acelei carti. Vreau tare mult sa o citesc. Ceea ce a spus Eliade cred ca se pliaza pe mai multe subiecte, nu numai pe alchimie, asa mi se pare.
      Multumesc pentru ganduri, Diana draga! O saptamana linistita si poate cu mai multa odihna! Pupici! <3

      Ștergere