Cuvintele duzinii:
muguri, valurit, simfonie, efect, sens, veste, port, ceai, licar, drum, inceput, raze.
Tema jocului: "La inceput de drum"
Aceasta imagine am descoperit-o pe una din cararile Potecutei!
Iar jocul Danei a generat un licar - impuls in a raspunde si eu invitatiei de a
gasi un sens, un alt efect personal generat de tacerile oferite.
Aceste cuvinte sunt felul meu 'valurit' de a da o veste.
Ideea a venit brusc, la o cana de ceai aromat. Sau cel putin asa mi s-a parut.
Poate ca deja se formasera niste muguri, dar nu suficient de ostentativi ca
sa ii pot observa. Cred ca ii port de ceva vreme, dar pana nu s-au transformat
intr-o simfonie pe care sa o inteleg, a trecut ceva timp!
Si m-am simtit precum copilul din imagine, care descopera ideea - lumina!
E vorba de un inceput de drum nou: "imagini - idei fel de fel". Un alt capitol.
Cu poze care parca au povestea lor separata, sau cel putin asa mi se pare mie.
Doar din cand in cand, cu noi piese dintr-un puzzle. Nu-i stiu geometria, dar
cred ca acesta este farmecul povestilor. Misterul evolutiei...
Aflam tarziu ca exista si ne ocrotesc niste raze. Oare cum ne-ar fi viata
daca am sti ce stim de la bun inceput?
Pentru jocul din jocul de azi am ales o poza pe care am intitulat-o:
"Masca de pe copac":
Am trecut de multe ori pe langa ea, dar doar intr-o anume zi am observat-o...
Tabele lui Eddie ne asteapta tesaturile de cuvinte!
ps: In Cismigiu au revenit paunii, lebedele si ratele!
E super tot ce ai făcut cu acest articol. Duzina, imaginile, cuvintele și ideile, toate s-au adunat într-un tot unitar. Zi frumoasă să ai, dragă Suzana, iar minivacanța să-ți fie așa cum ți-o dorești! 😊❤🌷
RăspundețiȘtergereMi s-a parut o idee simpatica sa impletesc jocurile. Si pot spune ca ai fost cumva un catalizator!
ȘtergereMultumesc, Dana draga! O minivacanta cu multe activitati recreative si voua! 😊❤🌷
Asa cum am scris la Dana scriu si la tine: Totul este frumos si roz la început de drum! 😅
RăspundețiȘtergereAcea masca de pe copac eu mi-o închipui altfel, poate într-un mod tare nefericit! :((
In schimb paunul ... e grozav! Vin sa-i smulg coada! 😅😅😅
Iti doresc un weekend placut, draga Suzana!
Pupicios! 😘😘😘
I
Iti marturisesc ca nu m-am gandit nici la roz nici la frumos. Doar la altceva nou. Ceva diferit. O bresa. Mastile nu-mi plac oricat ar fi de 'frumoase'. Iar masca copacului cred ca il intristeaza si pe el. Am avut senzatia ca pur si simplu nu avea ce sa caute acolo!
ȘtergerePoti veni, dar nu te las! 😅😅😅 Asteapta pana ii cade!
Un weekend placut, draga mea! Un final de saptamana si luna cat mai vesel! Pupici! 😘😘😘
Hello dear Suzana!
RăspundețiȘtergereI really enjoyed reading your article!
You matched so well the words!
Very interesting picture with the mask on the tree!
Wonderful photo of the peacock!
Wishing you a lovely day and a happy and sunny weekend !Hugs!
Dimi...
Yes, a strange image, I may say! But it's a piece of life!
ȘtergereI'm glad the birds arrived around us. Without them it's a little bit sad!
Thank you, dear Dimi for your beautiful words!
Wishing you a fine weekend and a lovely Friday day!
Mi-ai făcut o bucurie şi îţi mulţumesc pentru asta!
RăspundețiȘtergereMinunat ai împletit idei, jocuri, cuvinte! Şi masca aia lasă loc imaginaţiei.
O zi frumoasă îţi doresc, Suzana!
Uneori ideile se deruleaza repede - repede!
ȘtergereSi eu iti multumesc mult pentru aceasta posibilitate neasteptata dar... asteptata!
O zi frumoasa si un mica vacanta dupa dorinta, draga Potecuta!
Dacă tot ai ajuns în lumina, încearcă sa găsești omul om, chiar și mergând cu o lampa aprinsa, în plina zi ;)
RăspundețiȘtergere...Uneori este bine sa intalnesti si o masca, asa, ca sa poti compara! :D
ȘtergereUn weekend fain sa ai!
din nou te-ai jucat cu cele douăsprezece cuvinte creând un text interesant si alambicat, fotografiile insa... sunt colosale! Cea cu copilul este dulce, cea cu razele de soare este artistica, cea cu copacul este dovada clara ca natura ne ignora si ne dovedeste ca indiferent ce ii facem, ea se dezvolta mai departe. Cea cu paunul este... foarte colorata si vesela! ☺ Multumim <3
RăspundețiȘtergereUn weekend minunat sa ai, Suzana draga! pupici
... Pai trebuie sa-mi tin in priza neuronii, sa inmultesc sinapsele! 😅 De la foarte mare departare am auzit paunii. Ieri a fost prima lor zi in parc. Tipau in modul lor specific si m-am bucurat tare! Asa ca am sperat sa va bucurati si voi de paunul cu coada in evantai!
ȘtergereUn final de saptamana si de aprilie minunat, draga Carmen! Pupici!
Draga Suzana,as numi postarea ta de astazi "un suras in plina...
RăspundețiȘtergereprimavara"!
Frumos textul si poza iluminarii,toate te atrag,dar cred ca n-ar fi bine sa stim de la inceput,ce stim acum !
Sa speram ca acea "uraciune"sa cada de pe copac,sa-l lase falnic
Zile cu bucurii iti doresc!
Uneori ma framanta aceasta intrebare. E adevarat ca poate ne-am "praji" creierasul daca am sti de la inceput, dar dureaza atat de mult aceasta reinvatare, incat poate ca exact esentialul il ratam. Si reportam invatarea in viata urmatoare... Mai bine ma uit la paun!!! 😅 😅 😅
ȘtergereNu stiu, poate o va lua cineva de acolo. Si va face o decoratiune!
Multumesc mult, draga Natalia! Zile cat mai frumoase si vesele sa ai!
Eu unde sunt ?
RăspundețiȘtergere...Doar tu poti sti! 😅
ȘtergereSunt la 17.15, dacă vrei sa fii atenta, dar ai ajuns in urma ploii :D
ȘtergereMa sincronizez destul de rar cu ploaia!:D Ceea ce e bine!
ȘtergereInteresant ca de obicei jocul tău de cuvinte!
RăspundețiȘtergereÎți doresc o duminică frumoasă și o săptămână ușoară,dragă Suzana!
Pupici,îmbrățișări și mulțumiri de vizită!
Multumesc mult! Ai fost o matinala! Eu am ajuns mai tarziu pe aici... O seara placuta si o saptamana excelenta sa ai!
ȘtergerePupici!
Frumoase culori si imagini! :)
RăspundețiȘtergereMultumesc Cristi!
ȘtergereToate cele frumoase in noua saptamana! :)