sâmbătă, 15 februarie 2014

Gandaceii chiar s-au speriat!

O rezolvare ecologica!
Un gandacel facut prin tehnica quilling, poate fi chiar simpatic.
Un talisman in forma de scarabeu are semnificatii surprinzator de speciale.
Dar un gandacel vioi, pe care il gasesti in bucatarie, camara sau baie… genereaza alte trairi...


Acesti musafiri nepoftiti ne invadeaza de multe ori locuintele, chiar daca nu ne place sa recunoastem acest lucru. Si sunt adevarati vectori de transmitere a bacteriilor, virusurilor si a cine stie cate microorganisme, la care mi-e si groaza sa ma gandesc…

Gama de produse de decontaminare este vasta, iar substantele folosite sunt foarte toxice. Dar oare numai pentru aceste insecte?

M-am gandit sa impartasesc cateva din observatiile si experienta familiei mele, privitor la acest subiect, ca si o modalitate inedita de a scapa de acesti invadatori:
- Tratamentele sporadice cu substante chimice toxice, omoara doar o parte din gandaci. Cei care scapa, devin mai rezistenti si continua ciclul de inmultire.
- Repetarea deasa a pulverizarilor, poate duce si la intoxicarea omului, dar si a animalutelor de companie.
-Aragazul sau cauciucul de etansare al frigiderului, oricum nu pot fi tratate, pentru a nu contamina alimentele. Cu alte cuvinte, avem nevoie de alta abordare...
  

Pe baza observatiei ca aceste insecte sunt atrase de arome, ai mei au imaginat o metoda simpla, ieftina si netoxica, care necesita doar rabdarea de a schimba capcanele, timp de aproape o luna de zile, pana ce avem certitudinea ca nu mai avem musafiri nedoriti.
In cutiute de plastic albe, dreptunghiulare, cu o capacitate de aproximativ 200 cm3, se pun doua – trei grame de branza de burduf, imprastiata pe fundul cutiei (branza cu o aroma suficient de puternica pentru a atrage musafirii nedoriti). Se toarna apoi o solutie de acid boric, cam de un centimetru inaltime (trei grame de acid boric se dizolva in doi litri de apa de la robinet).

Acidul boric il intalnim in anumite produse farmaceutice cu caracter antiseptic. Si se pare ca pentru insecte este toxic. Seara, au amplasat cutiutele in zonele cu “trafic potential”: langa cuptor sau frigider, pe langa scurgerea din baie, etc.

A doua zi a urmat socul: cutiutele erau pline cu “invadatori”. Nu le-a venit sa creada! Procedeul trebuie continuat zi de zi, prin schimbarea capcanelor, pana la disparitia completa. Si acea zi chiar vine ! (Dupa aproximativ o luna).
Deci gandaceii chiar s-au speriat!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu